Se dau 200 lei în plus la pensie. Peste 5 milioane de români vor beneficia, cine sunt aceștia
:format(webp):quality(80)/https://playtech.ro/wp-content/uploads/2025/01/Se-dau-200-lei-in-plus-la-pensie-800x414.jpg)
Peste 5 milioane de pensionari din România vor beneficia de o creștere a veniturilor cu 200 de lei!. Mai exact, fiecare dintre aceștia vor primi la pensie suma respectivă, iar datele apar în rapoartele Institutului Național de Statistică, după cum veți vedea în rândurile de mai jos.
Se dau 200 lei în plus la pensie
Conform datelor recente de la Institutul Național de Statistică (INS) și prevederilor Legii 360/2023 privind pensiile, pensionarii din România vor beneficia de majorări semnificative. Modificările includ recalcularea pensiilor și indexarea acestora cu rata inflației.
Deși pensiile ar fi trebuit să crească cu 12% în această lună, aplicarea Ordonanței „trenuleț” a amânat această ajustare. Totuși, INS a confirmat că inflația pentru 2024 a fost de 5%, iar la aceasta se adaugă o estimare de 2% ce reflectă creșterea venitului mediu brut. Prin urmare, pensiile vor fi indexate cu 7% începând de la 1 ianuarie 2026. Astfel, la o pensie medie de 2.700 lei, majorarea de 7% va însemna un plus de aproximativ 200 de lei lunar.
Simulări pentru pensiile din 2026
Potrivit calculelor realizate de Newsweek, iată cum vor arăta pensiile după aplicarea indexării:
- Pensii de 1.281 lei → 1.370 lei
- Pensii de 2.000 lei → 2.140 lei
- Pensii de 3.000 lei → 3.210 lei
- Pensii de 4.000 lei → 4.280 lei
- Pensii de 5.000 lei → 5.350 lei
Impactul creșterii prețurilor asupra pensiilor
În 2024, rata medie anuală a inflației a fost de 5,6%, conform INS. Serviciile și produsele esențiale au cunoscut scumpiri considerabile:
- Servicii poștale: +17,8%
- Apă, canalizare, salubritate: +11%
- Produse alimentare precum margarina (+17,4%) și fructele proaspete (+13,75%) au înregistrat cele mai mari creșteri.
INS estimează că rata inflației va continua să scadă, ajungând la 3,5% la finalul anului 2025 și la 3,3% în septembrie 2026, conform prognozelor BNR. Indexarea pensiilor reprezintă o măsură vitală pentru protejarea puterii de cumpărare a pensionarilor, în contextul creșterii costurilor de trai. Astfel, majorările planificate oferă o oarecare stabilitate financiară pentru milioane de pensionari români.