Regele Charles, mai bolnav decât se credea. A refuzat chimioterapia, Prinţul William ar fi pregătit pentru succesiune
Starea de sănătate a Regelui Charles al III-lea este, potrivit surselor apropiate Casei Regale, mai gravă decât s-a speculat până acum. Monarhul ar fi fost diagnosticat cu o formă de cancer, iar în ciuda recomandărilor medicale, a ales să refuze tratamentele convenționale, inclusiv chimioterapia, optând pentru o abordare mai puțin agresivă. Informațiile vin într-un context delicat, în care prezența sa publică a fost tot mai rară, iar Prințul William pare să își asume treptat roluri tot mai importante în reprezentarea coroanei.
Regele Charles a apelat la un tratament alternativ
Absența Regelui Charles de la funeraliile Papei Francisc și de la inaugurarea statuii Papei Leon au atras atenția asupra unei posibile agravări a stării sale de sănătate. În aceste momente-cheie, fiul său cel mare, Prințul William, l-a reprezentat oficial, gest interpretat de mulți ca un semnal clar că planurile de succesiune sunt deja discutate la nivel înalt.
Jurnaliștii de la NewsNationNow au citat o sursă din interiorul Palatului Buckingham, care a declarat că „Regele Charles este într-adevăr bolnav și are cancer”, adăugând că a ales să evite chimioterapia în favoarea unui tratament alternativ, mai puțin invaziv. În ciuda relației tensionate cu fiul său cel mic, Prințul Harry, sursa afirmă că acesta este informat discret despre starea tatălui său prin „canale confidențiale”.
Între timp, Tom Sykes, redactor-șef al publicației Daily Beast, a afirmat că familia regală lucrează deja la planurile pentru o eventuală succesiune, iar estimările interne nu sunt optimiste: „Nimeni nu se așteaptă ca Charles să mai trăiască mai mult de trei sau patru ani”.
Tensiuni în sânul familiei regale
Relațiile din sânul familiei regale rămân tensionate. Prințul William ar fi, potrivit surselor citate de The Daily Beast, nemulțumit de comportamentul fratelui său, considerând că Harry „a trădat complet familia regală”. Se pare că William nu ar ezita să-și afirme autoritatea în momentul în care va deveni rege.
Totuși, nu este exclusă o apropiere între Regele Charles și Prințul Harry. Monarhul și-ar dori, potrivit relatărilor, să mențină o relație apropiată cu nepoții săi din America, ceea ce ar putea duce la o întâlnire cu Harry în viitorul apropiat. În acest sens, vizita oficială a Regelui Charles în Canada, programată pentru 26 și 27 mai, ar putea fi urmată de o deplasare discretă în Statele Unite, unde locuiesc Harry, Meghan și copiii lor, sunt de părere unii.
„Nu există nicio variantă realistă ca Regele să meargă în America fără să treacă întâi prin Canada”, a precizat o sursă. Se speculează că Palatul pregătește o vizită cu caracter diplomatic, care ar putea deveni totodată ocazia unei împăcări istorice.
Deși nu a fost lansată o invitație oficială din partea fostului președinte Donald Trump, apropiați ai Regelui afirmă: „bineînțeles că ar merge, dacă ar fi invitat”, văzând în acest gest o oportunitate diplomatică valoroasă. O eventuală întâlnire privată între Rege și fiul său, Harry, ar putea avea, simbolic și politic, un impact semnificativ.