07 mart. 2025 | 10:30

O altă actriţă, găsită moartă în casă. Fosta vedetă Baywatch, Pamela Bach, a încetat din viață la doar 61 de ani. Ce spun anchetatorii

Știri social
O altă actriţă, găsită moartă în casă. Fosta vedetă Baywatch, Pamela Bach, a încetat din viață la doar 61 de ani. Ce spun anchetatorii

O altă moarte ciudată la Hollywood. Pamela Bach-Hasselhoff, cunoscută pentru rolurile sale din serialele „Baywatch” și „The Young and the Restless”, a fost găsită decedată la vârsta de 61 de ani în locuința sa din Los Angeles.

Pamela Bach-Hasselhoff, găsită moartă în casa sa

Pamela Bach-Hasselhoff a fost descoperită pe 5 martie 2025 chiar de fiica sa, anchetatorii declarând că decesul pare a fi rezultatul unei sinucideri prin împușcare. Vestea a zguduit lumea filmului american, mai ales că în urmă cu doar câteva zile se afla despre moartea actorului Gene Hackman.

Pamela Bach-Hasselhoff, cunoscută și sub numele de Pamela Ann Weissenbach, a fost o actriță americană de origine germană, născută la 16 octombrie 1963 în Tulsa, Oklahoma. Pamela a fost recunoscută pentru rolurile sale în seriale de televiziune populare, precum „The Young and the Restless”, „Knight Rider” și „Baywatch”, unde a interpretat personajul Kaye Morgan, proprietara unei cafenele. De asemenea, a avut un rol recurent ca psiholog în serialul „Sirens”.

În 2011, a participat la versiunea britanică a emisiunii de televiziune „Celebrity Big Brother”, însă a rezistat doar două săptămâni în show.

Actorii din Baywatch

Actorii din Baywatch

Căsnicia cu David Hasselhoff

Pamela Bach-Hasselhoff l-a cunoscut pe actorul David Hasselhoff în 1985, pe platourile de filmare ale serialului „Knight Rider”. Cei doi s-au căsătorit în decembrie 1989 și au avut împreună două fiice: Taylor Ann, născută în 1990, și Hayley, născută în 1992. Cuplul a divorțat, însă, în 2006, după 17 ani de căsnicie.

După anunţul trist al morţii fostei soţii, David Hasselhoff a solicitat respectarea intimității familiei în aceste momente dificile. Moartea Pamelei Bach-Hasselhoff reprezintă o pierdere semnificativă pentru industria de divertisment, lăsând în urmă o carieră remarcabilă și o familie îndurerată.