Nu Marele Zid sau piramidele, ci o „mare” de legume: singura construcție umană vizibilă din spațiu

Timp de generații, oamenii au fost convinși că Marele Zid Chinezesc și piramidele egiptene pot fi zărite din spațiu cu ochiul liber. Deși pare o legendă romantică despre măreția civilizației umane, realitatea este alta. Niciuna dintre aceste structuri iconice nu este suficient de masivă sau de contrastantă față de peisajul înconjurător pentru a putea fi observată fără echipamente speciale din orbită. Însă, într-un colț însorit al Spaniei, o imensă întindere de sere acoperite cu plastic alb reușește acolo unde monumentele istoriei au eșuat: este vizibilă din cosmos.

Când zbori deasupra regiunii Almería, din sud-estul Spaniei, priveliștea este greu de ignorat: o rețea strălucitoare de sere se întinde pe zeci de kilometri, ca o oglindă uriașă sub razele soarelui. Acest loc se numește El Ejido, iar oamenii din zonă i-au dat un nume sugestiv: Mar de Plástico, adică Marea de plastic.

Acoperind peste 40.000 de hectare, adică mai bine de 150 de mile pătrate, acest complex de sere este cea mai mare zonă agricolă acoperită din lume. Sateliții NASA au surprins imagini în care El Ejido apare ca o pată albă, intens reflectorizantă, într-un peisaj altfel arid. În timp ce piramidele se pierd în nisip și Marele Zid se confundă cu munții, El Ejido strălucește.

Pe lângă aspectul spectaculos, această zonă agricolă este crucială pentru alimentația Europei. Roșii, ardei, castraveți, pepeni – toate cultivate în medii controlate – ajung pe rafturile supermarketurilor de la Londra la Stockholm, chiar și în cele mai reci luni ale anului. Practic, iarna europeană este compensată cu legume cultivate sub plastic spaniol.

De la deșert sărat la o fabrică de legume high-tech

În anii ‘50, nimeni nu ar fi pariat că Almería va deveni grădina de legume a continentului. Solul era sărat, aerul era uscat și vânturile făceau agricultura imposibilă. Însă fermierii au avut o idee revoluționară pentru acea vreme: au început să acopere micile culturi cu folii de plastic, protejând solul de eroziune și captând umiditatea.

Rezultatele nu au întârziat să apară, iar în următoarele decenii s-a dezvoltat o adevărată industrie agricolă high-tech. Au fost introduse tehnologii precum irigarea prin picurare, solul artificial, hidroponia și sisteme de control al temperaturii. Astfel, El Ejido a trecut de la un peisaj deșertic la unul din cele mai productive locuri de pe planetă.

NASA a confirmat vizibilitatea acestei „mări de plastic” din spațiu, iar fostul astronaut spaniol Pedro Duque a declarat în 2007 că a văzut cu ochii lui strălucirea serelor de pe Stația Spațială Internațională. Nu e vorba de mituri sau trucuri foto: este un fapt verificabil și documentat științific.

Între agricultură sustenabilă și peisaj distopic

Marea de plastic nu e doar eficientă, ci și controversată. În mod paradoxal, această întindere de sere a avut un efect benefic asupra climatului local: datele NASA arată că între 1983 și 2006, temperaturile din zona acoperită de sere au scăzut cu 0,3°C pe deceniu, în timp ce restul regiunii s-a încălzit. Asta se datorează în mare parte reflectivității crescute a plasticului alb, care trimite razele solare înapoi în atmosferă.

Totuși, acest colos agricol are și fața lui întunecată. Cantitatea uriașă de plastic utilizat generează deșeuri greu de gestionat, iar condițiile de muncă din multe ferme au fost criticate de organizații internaționale. În plus, consumul intens de apă într-o zonă deja secetoasă ridică întrebări despre viabilitatea pe termen lung a acestui model agricol.

La nivel vizual, peisajul a fost comparat cu decoruri de film SF – și pe bună dreptate. Secvențele de început din Blade Runner 2049 au fost filmate chiar aici, iar regizorii nu au avut nevoie de efecte speciale. Realitatea din El Ejido a fost suficient de distopică pentru a servi ca fundal post-apocaliptic.

Dacă ți se pare că Marele Zid Chinezesc e impresionant, gândește-te că nu-l vezi din spațiu. În schimb, o simplă idee – acoperirea culturilor cu plastic – a dus la o transformare atât de vastă, încât astronauții o pot vedea cu ochiul liber de pe orbită. Așa că, data viitoare când mănânci o roșie iarna, întreabă-te: oare provine din singura construcție umană care strălucește până în spațiu?