20 apr. 2025 | 11:38

Greșeala de pe autostradă care te poate lăsa fără permis pe loc . Mulți șoferi o comit fără să-și dea seama

AUTO
Greșeala de pe autostradă care te poate lăsa fără permis pe loc . Mulți șoferi o comit fără să-și dea seama
Un gest banal pe autostrada te poate lasa fara permis imediat

Pe autostradă, senzația de libertate și drum deschis îi determină pe mulți șoferi să apese prea tare pedala de accelerație. Însă, o singură greșeală – depășirea semnificativă a vitezei legale – poate duce direct la pierderea permisului. Iar consecințele sunt mai dure decât își imaginează majoritatea conducătorilor auto.

Această abatere pe autostradă te lasă fără carnet în câteva secunde

Autostrăzile sunt concepute pentru viteză și fluiditate, dar asta nu înseamnă că legea dispare odată cu apariția panoului de ”drum rapid”. În România, limita maximă legală pe autostradă este de 130 km/h. Depășirea acestei limite cu peste 50 km/h atrage sancțiuni severe, iar dacă viteza crește cu peste 70 km/h față de limita admisă, șoferul poate rămâne fără permis pentru 120 de zile.

Mulți conducători auto cred, în mod eronat, că dacă drumul este liber și radarele lipsesc din peisaj, pot accelera liniștiți. Însă, realitatea este că monitorizarea se face și cu ajutorul radarelor mobile sau sistemelor automate fixe, care pot surprinde oricând viteza excesivă, fără ca șoferul să-și dea seama.

Cât de repede pierzi permisul auto?

Să luăm un exemplu cât se poate de clar: dacă alegi să circuli cu peste 180 km/h pe autostradă, adică să depășești limita legală cu mai mult de 50 km/h, te expui unor consecințe cât se poate de serioase. Poți primi o amendă cuprinsă între 1.305 și 2.900 lei, iar permisul de conducere îți poate fi suspendat pentru 90 de zile.

Dacă îți permiți ”luxul” periculos de a urca viteza peste 200 km/h, depășind cu cel puțin 70 km/h limita admisă, sancțiunile devin și mai dure: amenda rămâne aceeași, dar permisul îți va fi suspendat pentru 120 de zile.

Cu alte cuvinte, o clipă de adrenalină poate duce la luni întregi de bătăi de cap, mai ales dacă permisul este un instrument indispensabil pentru munca ta sau viața de zi cu zi. Libertatea oferită de drumurile rapide nu justifică riscul pierderii dreptului de a conduce, iar realitatea îți poate reaminti asta în cel mai dur mod cu putință.

Vezi și Când vor merge șoferii pe autostradă de la Curtea de Argeș la București. Cum arată noul drum de mare viteză!

Adrenalina costă scump

Mulți șoferi se lasă pradă adrenalinei și senzației de ”siguranță” oferite de autostrăzi. Totuși, accidentele grave produse la viteze mari demonstrează cât de periculoasă poate fi o astfel de abordare.

În plus, lipsa unui radar la vedere nu înseamnă că nu ești urmărit. Tehnologia actuală permite monitorizarea continuă, iar sistemele automate sunt din ce în ce mai des întâlnite.

Așadar, dacă vrei să ajungi în siguranță la destinație și să nu rămâi fără permis, cel mai bine este să respecți limitele de viteză. O greșeală aparent banală poate avea urmări serioase, atât pentru tine, cât și pentru ceilalți participanți la trafic.

Vezi și Ai sau nu voie să efectuezi devansare pe autostradă? Codul Rutier 2025 spune exact!