15 iun. 2025 | 20:00

Doi români și-au vândut tot, iar apoi, timp de 7 ani, au vizitat întreaga lume. În final, au decis unde vor să rămână. „Chiar e paradisul pe Pământ”

News
Doi români și-au vândut tot, iar apoi, timp de 7 ani, au vizitat întreaga lume. În final, au decis unde vor să rămână. „Chiar e paradisul pe Pământ”
Ionut Chiperi alaturi de Andreia, sotia lui si totodata insotitoarea sa in toate aventurile Sursa: HaiHui in doi/YouYube (captura)

După aproape șapte ani de aventuri în toate colțurile lumii, doi români celebri în mediul online s-au întors acasă, convinși că România are tot ce își pot dori. Cunoscuți ca ”HaiHui în doi”, Andreia și Ionuț Chiperi au decis să pună rădăcini într-un colț de rai din Bucovina – satul Sadova, județul Suceava.

Călătorii cu rucsacul în spate și visul unei case în natură

După ce și-au vândut totul în România pentru a explora lumea, cei doi parteneri de viață și de drum au străbătut zeci de țări, au documentat experiențe culturale, au trăit în cele mai exotice locuri și au testat pe propria piele ce înseamnă cu adevărat libertatea.

Însă, la finalul acestei lungi călătorii, au realizat că adevărata lor casă e chiar în țara natală. Sadova i-a cucerit cu peisajele sale montane, liniștea din poiană și simplitatea autentică a locului.

”Chiar e paradisul pe Pământ, e Elveția României asta.”, a spus Andreia Chiperi.

Locul ales se află în mijlocul pădurii, departe de agitația urbană, oferindu-le acel echilibru între natură și izolare, pe care și-l doreau de ani buni.

”Am semnat. Avem teren, în sfârșit! O să prindă viață căsuța noastră, cuibul nostru”, a transmis Ionuț Chiperi.

Un proiect de suflet: Cuibul HaiHui

Într-un videoclip publicat recent pe canalul lor de YouTube, Andreia și Ionuț le-au arătat urmăritorilor locul unde vor construi casa visurilor lor.

Din imaginile prezentate, reiese clar că este vorba de un colț de natură neatinsă, cu o priveliște spectaculoasă, unde fiecare răsărit pare desprins dintr-un tablou.

Viitoarea casă va fi construită cu respect față de mediu, pe un teren aflat într-o poiană liniștită, unde cei doi vor putea trăi în armonie cu pădurea, cerul senin și munții din depărtare.

”Încă nu-mi vine să cred că am făcut nebunia asta, că am găsit terenul și că, da… începem să demarăm proiectul, cuibul HaiHui. În sfârșit, după doi ani grei – aș vrea să zic grei de căutare – pentru că procesul ăsta poate deveni epuizant și chiar am vrut să renunțăm de foarte multe ori”, a precizat Andreea Chiperi.

Vezi și Doi români au ajuns în Coreea de Nord, iar ceea ce au trăit în țara dictatorului Kim Jong Un i-a lăsat fără cuvinte: „E ireal ce am găsit aici”!

România, ”paradisul” pe care l-au redescoperit

Pentru cei doi soți, România s-a dovedit a fi destinația finală perfectă. Deși au avut parte de priveliști spectaculoase în Asia, America Latină sau Africa, sentimentul de acasă și legătura profundă cu natura i-au convins că Sadova este locul ideal pentru a-și construi ”cuibul”.

Proiectul Cuibul HaiHui promite să devină un simbol al reconectării cu pământul natal și cu valorile autentice. Povestea lor inspiră mii de români care visează să regăsească echilibrul într-un colț de lume, fără să plece prea departe.

Vezi și Satul România din America de care puțini au auzit. O casă se vinde cu 5 lei, cum arată localitatea: “E bine să vii vara aici”!