06 iun. 2023 | 09:35

Se schimbă Codul Muncii în România, vestea bună a dimineții pentru acești angajați: patronul nu mai poate să te oblige

ACTUALITATE
Se schimbă Codul Muncii în România, vestea bună a dimineții pentru acești angajați: patronul nu mai poate să te oblige

Statul român încearcă să încurajeze natalitatea prin intermediul mai multor particularități legislative dedicate părinților și viitorul părinți. Aceste mecanisme sunt actualizate în mod constant.

În România, angajatorul nu poate obliga femeile gravide, lăuze sau care alăptează să lucreze în ture de noapte, sub nicio formă. Acum, legea respectivă a fost extinsă și la părinții care își cresc singuri copii. Nici aceștia din urmă nu vor putea fi obligați să lucreze pe timp de noapte, după cum se arată într-un proiect legislativ care s-a bucurat în urmă cu câteva zile de votul pozitiv al senatorilor.

Se schimbă Codul Muncii

Prin efortul legislativ adopta recent, se schimbă Codul Muncii, Legea nr.53/2003. Lista celor care nu pot fi obligați să lucreze noaptea se extinde. Conform proiectului adoptat, reprezentantul familiei monoparentale, adică părintele singur, nu va putea fi obligat să presteze muncă de noapte. În prezent, aceeași legea prevede interdicția de a lucra noaptea pentru femeile gravide, lăuze și cele care alăptează. Aceeași legea interzice lucrul pe timp de noapte în cazul tinerilor care nu au împlinit vârsta de 18 ani.

Potrivit inițiatorilor, motivele pentru care un părinte singur nu trebuie să lucreze pe timp de noapte sunt mai multe:

  • siguranța copilului pe timp de noapte, care rămâne fie în grija unei persoane, fie singur în casă;
  • posibilitatea ca părintele să nu poată acorda copiilor suficientă atenție și îngrijire în timpul zilei, din cauza oboselii generate de lucrul în ture de noapte;
  • dificultatea de a îmbina programul de lucru cu obligațiile familiale, cum ar fi îngrijirea copiilor sau participarea la activități școlare și sociale;
  • impactul asupra relației părinte-copil, care poate fi afectată de faptul că părintele nu este disponibil sau nu poate participa la activitățile copilului în mod regulat.

Înainte de a-și putea face simțite efectele în piață, proiectul de modificare al Codului Muncii trebuie să fie adoptat și de către Camera Deputaților, urmând ca apoi să fie promulgat de Președinte și publicat în Monitorul Oficial.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele