Oamenii de știință au mers un pas mai departe în hacking-ul celulelor: cum vom trăi mai mult

Oamenii de știință proiectează longevitatea celulelor cu un hacking care prelungește durata de viață.

Celulele noastre se degradează în mod natural de-a lungul timpului, ceea ce face parte din motivul pentru care nu suntem la fel de mobili și vioi la vârstă de 80 de ani pe cât eram când aveam opt ani. Acum, oamenii de știință au descoperit o modalitate de a crește durata de viață și longevitatea celulelor folosind un „ceas” genetic sintetic.

Cercetătorii de la Universitatea din California San Diego și-au bazat descoperirile pe drojdia Saccharomyces cerevisiae, ceea ce face puțin probabil ca oamenii să trăiască veșnic în curând – dar echipa crede că munca ar putea fi dezvoltată pentru a ajuta corpul uman să îmbătrânească într-un mod mai sănătos.

Hacking-ul celulelor

Prin „recablarea” celulelor de drojdie, cercetătorii au reușit să mărească durata de viață cu 82% în medie. Este o dezvoltare promițătoare în controlul îmbătrânirii celulare și în tratarea afecțiunilor legate de vârstă.

Cheia studiului este editarea circuitelor genetice din spatele mecanismelor de reglementare care atenuează uzura proceselor celulare specifice. Odată ce oamenii de știință știu cum funcționează aceste circuite, următorul pas este să le modifice.

„Aceste circuite genetice pot funcționa ca și circuitele noastre electrice de acasă care controlează dispozitive precum aparatele și automobile”, spune biologul molecular Nan Hao, de la Universitatea din California, San Diego.

În primul rând, cercetătorii au folosit modelarea computerizată, pentru a-și da seama cum funcționează circuitul de îmbătrânire celulară. În esență, oscilează între două stări diferite de îmbătrânire, ambele putând provoca uzură – un fel ca frânele și anvelopele unei mașini, ambele îmbătrânind și mai puțin fiabile în timp.

Următorul pas a fost proiectarea și implementarea unei modificări a acestui circuit, astfel încât celulele să oscileze între aceste două stări de îmbătrânire, mai degrabă decât să se angajeze în una sau alta. Această lipsă de angajament a însemnat că îmbătrânirea a avut loc mai lent decât ar fi altfel în celulele de drojdie mai tipice.

O modalitate de a te gândi la asta este încetinirea ticăitului unui ceas: îmbătrânirea nu se oprește, dar încetinește. În plus, celulele proiectate au fost mai uniforme în ceea ce privește durata lor, în comparație cu celulele netratate utilizate ca martori.