O nouă pensie în România, votată în Parlament. Cine sunt privilegiații care primesc sume fabuloase

de: Alexandru Puiu
12 12. 2023

Deși avem peste 10.000 de pensionari ”speciali” în România, a căror leafă nu are nicio legătură cu contribuțiile la stat, acestora li se vor mai adăuga câțiva, în conformitate cu o nouă lege adoptată de Senat la începutul săptămânii.

În timp ce la televizor sunt detaliate și aplicate măsuri fiscale draconice pentru mediul de afaceri din România, măsuri care imediat se reflectă în restructurări și prețuri mai mari la produse și servicii, tocmai au mai fost definiți niște pensionari speciali. Legea a trecut fără probleme de votul parlamentului și vizează grefierii judiciari.

Diferența față de foștii magistrați care ajung pensionari este că, în cazul angajaților cu funcții de specialitate din instanțe judecătorești, parchete și Institutul Național de Expertize Criminalistice, ei se vor pensiona la vârsta standard de pensionare, după acumularea unei experiențe de cel puțin 25 de ani în domeniu.

Citește și: Cea mai mare pensie din România nu e specială, ci contributivă. Cumperi o Dacia Duster în fiecare lună cu banii ăia

Noi pensii speciale introduse prin lege

Ca să beneficieze de pensia de serviciu definită prin votul Parlamentului, angajații din domeniile menționate mai sus trebuie să fi acumulat o vechime de cel puțin 25 de ani în domeniul de specialitate respectiv.  În ceea ce privește modul de calcul al pensiei, suma primită în fiecare lună va reprezenta 80% din media indemnizațiilor brute și a sporurilor, cu mențiunea că se va face o medie pornind de la veniturile din ultimele 48 de luni consecutive de activitate.

Amendamentul legislativ a fost adoptat de Senat, la inițiativa Guvernului, cu 76 de voturi ”pentru”, 26 ”împotrivă” și trei abțineri. Cel mai important aspect și unul care ar trebui să prevină realitatea actuală din sistemul pensiilor speciale are legătură cu faptul că suma primită lunar nu poate depăși 100% din venitul net avut în ultima lună de activitate.

Citește și: Noua lege a pensiilor, o sursă de stres și bucurie pentru pensionarii din România. Ce se întâmplă în 2024 cu banii vulnerabililor, dar în 2025

De ce ar trebui să crezi că nu este o nouă pensie specială

Având în vedere tensiunile din piață când vine vorba de pensiile speciale care par doar să fie create în plus, nu și tăiate, un oficial de la PNL și unul de la PSD s-au grăbit să explice de ce nu trebuie privit acest amendament ca un mijloc de introducere a unor noi pensii de serviciu. Este vorba de senatorul PNL Cristian Țăgârlaș și senatoarea PSD Laura Mihaela Moagher.

„Proiectul de act normativ nu creează categorii noi de pensii speciale sau noi beneficiari ai acestui drept, respectând astfel obligaţiile asumate de România prin PNRR. Astfel, în ceea ce îi priveşte pe grefieri şi celelalte categorii de personal cu funcţii de specialitate în cadrul instanţelor judecătoreşti, al parchetelor de pe lângă acestea şi al Institutului Naţional de Expertize Criminalistice, beneficiari ai pensiei de serviciu, textele de lege referitoare la acordarea acestui drept sunt în acord cu cele reţinute de Curtea Constituţională, dar şi cu obligaţiile asumate de România în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (Jalonul 215 din PNRR prevede că nu va fi creată nicio nouă categorie de pensie specială)”, susțin iniţiatorii amendamentului.

Potrivit unui alt amendament, vor putea beneficia de această pensie de serviciu și cei cu vechime cuprinsă între 20-25 de ani. Totuși, pentru aceștia, pensia va fi mai mică cu 1% pentru fiecare an în minus din vechimea în specialitate.