Incident la Evaluarea Națională. Un elev, luat cu salvarea. ”A aplecat capul pe masă şi nu a mai reacţionat”

de: Ana Anițoiu
21 06. 2023

Un elev din Timișoara a fost luat cu ambulanța, miercuri, de la centrul de examen la care susținea proba de matematică din cadrul Evaluării Naționale și a fost dus la Spitalul de Copii ”Louis Ţurcanu”. A fost chemată salvarea după ce copilul a aplecat capul pe bancă și nu a mai reacționat. Un alt copil a fost eliminat din examen pentru că avea asupra lui un telefon mobil.

Un elev, luat cu ambulanța de la Evaluarea Națională

Elevul care a fost preluat de salvare și dus la spital susţinea proba la matematică la Centrul organizat la Şcoala Gimnazială Maşloc din județul Timiş.

”Legat de copilul căruia i s-a făcut rău în timpul probei de matematică, vă comunicăm că acesta provine din Centrul organizat la Şcoala Gimnazială Maşloc. Din relatările preşedintelui comisiei de la Maşloc, am reţinut că în timpul probei, elevul a aplecat capul pe masă şi la insistenţele asistenţilor, acesta nu a reacţionat.

A fost chemat preşedintele, s-a încercat de mai multe ori comunicarea cu minorul şi pentru că acesta nu a dat niciun semn că i-ar auzi şi că reacţionează, s-a urmat imediat procedura de urgenţă şi a fost solicitat prin 112, serviciul de ambulanţă. Precizăm că punctul de ambulanţă este în localitate şi imediat a fost anunţată familia”, a transmis şeful Inspectoratului Şcolar Timiş, Aura Danielescu.

Șeful Inspectoratului Școlar a precizat că nu a fost cerut un subiect de rezervă pentru acest elev, ci s-a luat în considerare pentru notare ceea ce a scris copilul până la acel incident. Aceasta a fost opțiunea părinţilor săi.

Un alt elev, eliminat din examen

Un alt elev a fost eliminat din examen, pentru că a fost surprins de asistenți având asupra sa un telefon mobil în timpul probei de matematică. Acest incident a avut loc la Şcoala Gimnazială nr. 30.

Nu există dovezi conform cărora elevul ar fi folosit telefonul mobil în timpul probei, dar a fost urmată procedura din metodologie, iar copilul a fost eliminat din examen.

În total, au lipsit 7.400 de elevi de la proba scrisă de Matematică din cadrul Evaluării Naționale 2023. Rata de prezență a fost 95,4%. S-au prezentat 154.240 de candidați.