Cele mai populare canale de YouTube în România, cu rele și cu bune, prezentate cu ocazia aniversării de 10 ani
YouTube a împlinit 10 ani în România. Cu această ocazie, a organizat un eveniment, aseară, unde a prezentat cele mai populare canale și alte statistici.
Acum 10 ani, în primăvara lui 2013, Google lansa versiunea pentru România a YouTube. A depășit peste 12 milioane de utilizatori români adulți care se uită la videoclipuri, potrivit datelor Google.
Cele mai populare canale, așa cum au fost anunțate de Google și YouTube România:
- Primul canal la un milion de abonați: Cat Music
- Primul creator ajuns la un milion de abonați: Mikey Hash
- Primul canal românesc la zece milioane de abonați: LooLoo Kids, care acum are 53,2 milioane de abonați
- Cel mai popular artist din România pe YouTube la nivel global: INNA
- Cel mai popular artist pe YouTube în România – Andra
- Cel mai urmărit creator de content din România, la nivel internațional: LooLoo Kids
- Cel mai urmărit creator de conținut generalist în România – Selly
- Cele mai mari canale educative: Atenție, cad mere; Zaiafet; Doza de cultură
- Cele mai mari canale culinare: Jamila; Gina Bradea; Mihaela Pop
- Cele mai mari canale de gaming: Iulitmx; Maxinfinite; iRaphahell
- Cele mai mari canale de podcast: Mihai Bobonete (Da, Bravo! By Mihai Bobonete); Mihai Morar (Fain & Simplu cu Mihai Morar); Cătălin Măruță (Acasă La Măruță)
YouTube România în cifre
- Mai mult de 12 milioane de români cu vârsta de peste 18 ani se uită la video-uri pe YouTube
- 5,5 mil. de români se uită la video-uri de pe YouTube pe ecranul televizorului
- Peste 8.000 de canale din România au peste 10.000 de abonați
- Peste 1.600 de canale din România au peste 100.000 de abonați
- Există mai mult de 150 de canale din România cu peste un milion de abonați
Un studiu comandat de Google și realizat de compania Ipsos arată că marea majoritatea a românilor (98%) găsesc pe YouTube conținut de calitate. Potrivit respondenților, conținut de calitate este cel relevant la nivel personal și care îi ajută să învețe ceva nou.