Ce este transhumanța: De ce există acest obicei vechi de mii de ani și în 2023, în România

Transhumanța reprezintă o formă de pastoralism care a fost folosită pe scară largă în întreaga lume încă de la domesticirea animalelor.

Aceste migrații sezoniere au reprezentat un element esențial în numeroasele sisteme agricole europene, din ultimii ani.

Vezi și: Satul din România care păstrează vii tradițiile vechi de sute de ani. Aici trebuie să mergi în vacanță

Transhumanța, o practică veche de mii de ani în Europa

Pastoralismul reprezintă o componentă semnificativă a strategiilor de mobilitate umană, atât în trecut, cât și în prezent.

În linii mari, transhumanța poate fi simplu definită ca fiind mișcarea sezonieră a animalelor.

Cu alte cuvinte, transhumanța este „acțiunea sau practica de a muta animalele de la o pășune la alta într-un ciclu sezonier, de obicei în zonele joase în timpul iernii și în zonele înalte în timpul verii”, potrivit Oxford English Dictionary.

Folosirea termenilor zone joase și zone înalte sugerează că o mare parte din suprafața Pământului poate fi considerată un mediu potențial pentru transhumanță.

Prin urmare, există numeroase modalități prin care oamenii pot conceptualiza și defini această practică, și până în prezent, au existat mai multe forme de pastoralism transhumant în diferite perioade istorice de pe continentul nostru.

Vezi și: Tradiții de nuntă în România. Primul lucru pe care trebuie să îl facă mireasa înainte de a pleca de acasă pentru a atrage norocul

Transhumanță / Sursă foto Facebook Meteoplus / Costi Ranca

Oamenii obișnuiau să facă asta încă din preistorie

Istoria transhumanței este una veche, având rădăcini în practica pastorală din Europa preistorică. Studiile izotopice ale oaselor animalelor au dezvăluit că, în unele cazuri, animalele erau mutate sezonier.

Grupurile cum ar fi Sarakatsani din Balcani, popoarele grecești, romanice orientale, adică români, aromâni, megleno-români și istro-români. dar și turcii Yörük, aveau obiceiul să petreacă lunile de vară în zonele montane și să se întoarcă în câmpiile în timpul iernii.

În timpul verii, anumite grupuri se deplasau spre nordul Munților Balcani, iar iarna se întorceau în câmpiile mai calde de lângă Marea Egee.

Cu toate acestea, odată cu apariția statelor naționale în regiunea fostului Imperiu Otoman, au fost stabilite noi granițe statale, care au divizat habitatele de vară și iarnă ale multor comunități pastorale.

Acest lucru a îngreunat deplasările transfrontaliere, mai ales în perioadele de război, care au fost destul de frecvente.

În mare parte a Țării Galilor, agricultorii și, uneori, crescătorii de animale obișnuiau să-și petreacă lunile de vară în cabane de vară de pe deal, cunoscute sub numele de hafod, unde animalele pășteau în voie.

Toamna, familia fermierului și angajații conduceau turmele în josul văilor și se stabileau în reședințele principale sau hendref.

Acest sistem de transhumanță nu mai este în practică de aproape un secol. Cu toate acestea, rămășițe ale acestei tradiții pot fi găsite și astăzi în comunitățile agricole rurale din regiune, dar și la noi în țară, de vreme ce în Carpați încă se mai practică.

Totuși, există și diferențe: în zilele noastre, vitele și oile care petrec vara pe multe ferme de pe dealuri sunt transportate încă către pășunile de iarnă din zonele joase, dar acest lucru se face cu camioane, în loc să fie conduse pe jos.

Vezi și: Ce este jujeul, bucata de lemn purtată de câinii ciobănești. Sigur nu știai de ce le atârnă la gât