28 ian. 2023 | 21:59

Ce a apărut pe rafturile Lidl, Kaufland și ale altor magazine. Produsele altădată ieftine, ținute acum sub cheie din cauza sărăciei românilor

ACTUALITATE
Ce a apărut pe rafturile Lidl, Kaufland și ale altor magazine. Produsele altădată ieftine, ținute acum sub cheie din cauza sărăciei românilor

Magazine cunoscute precum Lidl, Kaufland, dar și altele au ajuns să includă un produs obișnuit printre cele care sunt prevăzute cu sisteme de siguranță suplimentare, cum ar fi cazul băuturilor alcoolice sau al altora considerate a fiind de lux.

2022 a fost anul în care mai multe produse au cunoscut scumpiri uriașe. Războiul de pe teritoriul Ucrainei a fost evenimentul care a dat startul scumpirilor atât la gaze naturale, electricitate, dar și ale alimentelor.

Explozia prețurilor cu care majoritatea oamenilor a trebuit să se confrunte a determinat anumite magazine să regândească modul de a expune anumite produse la raft. Unele produse alimentare s-au scumpit atât de mult încât prețul lor aproape că s-a dublat sau triplat.

Alimente care în urmă cu un an erau accesibile majorității, din cauza veniturilor reduse și a prețurilor majorate, ele au ajuns să fie considerate produse alimentare de lux. Produsul cu pricina a cunoscut o scumpire de 45%, iar din cauza actualului său preț, marile magazine preferă să îl expună la raft într-o cutie dotată cu alarmă, nefiind singurul de acest gen.

Chiar dacă untul este considerat un aliment de bază, mulți dintre noi găsindu-l necesar atât la micul dejun cât și la gătit, prețul acestuia ne determină să ne gândim de două ori înainte de a-l arunca în coșul de cumpărături. De exemplu, un pachet de unt President de 250 de grame a ajuns să coste 27,9 lei.

într-un magazin Carrefour Expres din zona Dristor, untul brandul President, pateul şi conservele de ton brandul Rio mare, erau închise în cutii de plastic.

Într-un magazin Carrefour Expres din zona Dristor, untul brandul President, pateul şi conservele de ton brandul Rio mare, erau închise în cutii de plastic cu alarmă (Foto Romania TV)

Magazine precum Lidl și Kaufland includ unele produse în cutii prevăzute cu alarmă

În urma unui calcul matematic simplu reiese faptul că un kilogram din acest produs depășește 100 de lei. Un alt produs al cărui preț pare să fi explodat este pateul de ton cu ardei de la Rio Mare care costă 19,5 lei pentru 115 grame. În cazul acestui produs, un kilogram ajunge la aproape 170 de lei.

De asemenea, conservele cu carne au cunoscut o majorare a prețului de 23 puncte procentuale, în timp ce conservele cu pește s-au scumpit cu 14%, potrivit Institutului Național de Statistică. Analistul economic Andrei Negrescu a afirmat în cadrul România TV că puterea de cumpărare a scăzut, astfel că mai mulți comercianți apelează la diferite tactici de a obține venituri mai mari.

„Este un efect al sărăcirii populaţiei, al scăderii puterii de cumpărare şi o dovadă a faptului că supermarketurile şi hipermarketurile au ajuns pentru o parte din populaţie ca nişte muzee, iar la muzee întotdeauna există tentaţia de a pune mâna pe un produs valoros, în acest caz pe o conservă, un pateu sau un jambon“, a comentat analistul economic Adrian Negrescu.