A făcut 30 de milioane de euro din tenis dar acum e falit: tatăl i-a tocat toți banii pe păcănele

A făcut 30 de milioane de euro din tenis dar acum e falit: tatăl i-a tocat toți banii pe păcănele

Cu toate că, la un moment dat, toată lumea tenisului părea să fie a lui, din păcate, destinul i-a rezervat cu totul altceva celebrului jucător.

Juan Martin del Potro a fost al treilea cel mai important jucător de tenis al lumii, din punct de vedere al importanței, dar s-a retras înainte de vreme, din pricina unei grave acidentări la genunchi.

La vârsta de numai 33 de ani, Juan Martin del Potro avea să șocheze din nou presa mondenă, prin declarațiile sale. El a vorbit despre perioada dificilă care a urmat accidentării sale, însă și despre gravele probleme pe care le-a avut cu banii, în ultimii ani.

După ce a făcut carieră pe terenul de tenis, acum trăiește o adevărată dramă.
Juan Martin del Potro a intrat, de asemenea, în atenția românilor după ce a îmbrățișat-o și încurajat-o pe Simona Halep, după cum poți vedea, de altfel, și în fotografia de mai jos.
poveste Juan Martin del Potro bani tata i-a tocat bani pacanale 2
Juan Martin del Potro, îmbrățișând-o și încurajând-o pe Simona Halep

Juan Martin del Potro nu se poate împăca nici acum cu accidentul care i-a curmat cariera: „Nu pot urca scările fără să simt durerea”

Grav afectat de accidentarea sa de la genunchi, Juan Martin del Potro a lipsit masiv din sport, în ultima perioadă. El a jucat un singur meci în ultimii ani, însă acasă, la Buenos Aires. Acest lucru s-a întâmplat în 2022.

Tenismenul iubit de argentinieni, dar și de o lume întreagă a recunoscut că nu a putut niciodată să se împace cu gândul retragerii, în plină glorie.

„Recent am fost în Elveția, am văzut un alt doctor și am început un nou tratament. Mi-a fost recomandat de mai mulți jucători, ei spuneau că au avut rezultate pozitive. Imaginați-vă ce frustrare simțeam după fiecare tratament încercat sau după fiecare operație eșuată. Asta am trăit în ultimii 3 ani și jumătate.

Astăzi pot merge din nou, dar nu pot alerga pe bandă, nu pot urca scările fără să simt durerea. Nu pot conduce o perioadă îndelungată. Trebuie să opresc și să îmi destind picioarele. Asta e realitatea pe care o trăiesc. E greu, e dificil, dar încerc să mă adaptez, să trăiesc cât se poate de frumos, în ciuda tuturor problemelor”, a declarat Juan Del Potro, potrivit Tennis Head.

„Mi-e greu să îmi imaginez o viață fără tenis. Nu știu cum să fac tranziția, nu am fost pregătit. Nu știu cum ceilalți sportivi au trecut prin acest proces. Eram al treilea jucător al lumii, apoi mi-am rupt genunchii și acum sunt aici, fără nimic!”, a mai spus, de asemenea, fostul numărul trei mondial la tenis, potrivit sursei citate anterior.

poveste Juan Martin del Potro bani tata i-a tocat bani pacanale
Juan Martin del Potro

Tătăl său i-a tocat toți banii pe jocuri de noroc

De-a lungul carierei sale în tenis, Juan Del Potro a strâns mai bine de 30 de milioane de euro, iar asta exclusiv din premii și contracte de sponsorizare.

Deși foarte bun în tenis, se pare că lui Del Potro îi lipsea simțul financiar, astfel că și-a lăsat întreaga avere să fie gestionată de Horacio, tatăl său.

Horacio Del Potro a decedat în urmă cu aproximativ doi ani, dar a lăsat haos și dezastru financiar în viața fiului său. Se pare că, în loc să se asigure că Juan va continua să ducă o viață bună, așa cum te-ai putea aștepta din partea oricărui părinte, a investit banii în mai multe proiecte destinate, inevitabil, eșecului.

Mai exact, bărbatul a închiriat suprafețe mari de teren pentru a cultiva soia, însă a făcut, de asemenea, investiții proaste în imobiliare.

Însă, poate cea mai mare problemă a constat în adicția acestuia față de jocurile de noroc, unde a pierdut o bună parte din banii pe care fiul său i-a câștigat din tenis.