Visul de marmură al lui Ceaușescu: gara din Călărași, „cireașa de pe tortul” unui oraș ce s-a vrut a fi industrializat complet

În ciuda dimensiunii reduse a municipiului Călărași, se pare că Nicolae Ceaușescu a avut planuri mari cu acest oraș, considerându-l oportun pentru a fi transformat într-un adevărat pol al industrializării românești.

În mod evident, dictatorul comunist nu pare să-și fi făcut prea bine calculele, iar Revoluția din 1989 a accentuat și mai mult decăderea rapidă a micii localități de pe malul brațului Borcea.

Pentru a-și desăvârși amprenta, Nicolae Ceaușescu avea să comande construirea unei impresionante gări care ajungea să înghită sume colosale de bani, în 1984, în ciuda faptului că, în acea perioadă, românii stăteau în frig, pe întuneric, iar alimentele lipseau din magazine.

Gara Călărași – perspectivă exterioară, înainte de modernizarea recentă

Gara din Călărași, mândria Bărăganului. Tichia de… marmură

Pe timpuri, gara tapetată cu marmură de cea mai bună calitate, din Călărași, reprezenta o adevărată mândrie pentru oraș, fiind, de departe, cea mai modernă și mai costisitoare din regiune. Comparată cu altele, din orașe mai mari, gara din Călărași reușea să eclipseze totul în jurul ei.

Așa cum menționam anterior, Nicolae Ceaușescu și-a dorit să transforme orașul Călărași într-un adevărat centru industrial.

A început cu Siderca (inițial denumit Combinatul Siderurgic Călărași), în 1978, când s-a dat startul construcției. În mare parte, combinatul ar fi trebuit să se ocupe de producerea șinei de cale ferată, printre alte produse din această nișă.

Mai apoi, tot el, Ceaușescu, a cerut construirea Combinatului de Celuloză și Hârtie, în care a băgat, de asemenea, mulți bani, dar și forță de muncă.

Bătaie de joc! Judecătoarea lui Vlad Pascu, gest IREAL în public. Românii au rămas mască

Liviu Dragnea aruncă bomba despre PSD! A turnat tot, e mare cutremur…

Cu asemenea investiții, tot ce părea să-i mai lipsească orașului Călărași era o gară impunătoare. Așadar, în anii ’80, s-a ordonat construirea unei clădiri care să se ridice la pretențiile liderilor comuniști. Ea avea să fie finalizată în 1984.

Lucrările au fost realizate cu forță de muncă provenită de la batalioanele disciplinare ale armatei, dar și de pușcăriași și muncitori în construcții.

Ulterior, după anii 2000, se decidea modernizarea acesteia, în ciuda faptului că, în prezent, sunt puține trenuri care mai vin și pleacă de la și spre Călărași. În afară de câțiva navetiști, gara este mai tot timpul pustie, astfel că investiția nu părea să-și aibă rostul. Un fel de „afară-i vopsit gardul, înăuntru leopardul”.

Gara Călărași – perspectivă peron

Inevitabilul dezastru și jocul de Domino din Călărași

Din nefericire, orașul Călărași n-a mai ajuns să fie ceea ce a sperat Ceaușescu. Combinatul Siderca a început să dispară „tablă cu tablă”, imediat după Revoluție, „băieții deștepți” dând vina pe furturile minore.

Departamente întregi au început să se închidă rapid, unul câte unul, lucrătorii fiind trimiși în somaj, iar cei mai norocoși acasă, dar cu „ordonanța”.

Spre exemplu, Cocseria, inaugurată în anul 1986, avea să ajungă „fier vechi” 12 ani mai târziu, în 1998.

În anul 2000, în cadrul Siderca s-a declanșat procedura de intrare în faliment, dar aceasta a fost suspendată un an mai târziu, în 2001, iar timp de câțiva ani s-a încercat redresarea combinatului.

În 2003, Donasid prelua părțile viabile, evaluate la 20 de milioane de dolari, adică oțelăria, unitatea de turnare continuă, laminorul pentru profile grele și șină de cale ferată.

Poate că te întrebi de ce te-am trecut prin istoria scurtă a Combinatului Siderca, într-un articol destinat gării orașului.

Ei, bine, pentru că totul s-a întâmplat ca într-un joc de Domino în Călărăși. Cu Siderca dispărută, locuitorii s-au trezit în nefericita situația de a rămâne fără locuri de muncă.

La rândul lor, copiii acestora au migrat spre Capitală, ori spre alte orașe care, imediat după terminarea studiilor, le-ar fi putut oferi șansa unui trai mai bun.

Așadar, din orașul ce se voia a fi înfloritor, Călărașiul a devenit un loc pustiit, făcând ca gara de marmură a lui Ceaușescu să nu pară nimic altceva decât definiția ironiei.

Se prea poate că Ceaușescu nu a calculat prea bine ce șanse de reușită are planul său de a metropoliza acest oraș, însă nici celor care au venit după el nu le-a păsat prea mult de locuitori, ori de banii pe care dictatorul i-a luat de la gura românului.