Ungaria se conformează condițiilor impuse de Rusia: „Dacă asta vor, vom plăti în ruble“

de: Emanuela Pana
07 04. 2022

Ungaria „nu vede nicio problemă“ în a face plata în ruble pentru gazul rusesc, a anunţat miercuri, într-o conferinţă de presă, la Budapesta, premierul ungar Viktor Orban. Declarația vine în contextul în care Moscova a amenințat că va sista aprovizionarea cu gaze naturale pentru țările „neprietenoase“ – o măsură care ar afecta în principal Uniunea Europeană (UE), extrem de dependentă de gaze naturale ruseşti. Mai multe detalii, în continuare.

Ungaria: „Dacă asta vor ruşii, vom plăti în ruble“

Premierul Viktor Orban a declarat miercuri, într-o conferință de presă, că Ungaria este pregătită să plătească în ruble pentru gazele naturale rusești dacă situația o impune – o poziție contrară Uniunii Europene (UE), care s-a declarat împotriva cererii Moscovei, transmite AFP.

„Nu vedem nicio problemă în plata în ruble. Dacă asta vor ruşii, vom plăti în ruble“, a afirmat premierul ungar Viktor Orban.

Reamintim că Rusia a amenințat că va opri aprovizionarea cu gaze țărilor „neprietenoase“ care refuză să facă plata în ruble, măsură care afectează în principal UE, foarte dependentă de gaze naturale ruseşti.

Ungaria este prima țară care rupe unitatea în interiorul blocului comunitar în ceea ce privește acest subiect. Celelalte state membre au refuzat orice plată în ruble către Moscova, care vrea să-și susțină în acest fel moneda.

Citește și: Lovitură dură pentru Ungaria și aliatul lui Vladimir Putin. Un comisar european a făcut anunțul

„UE nu are niciun rol de jucat în aprovizionarea cu gaze naturale“

Potrivit ministrului ungar de Externe, Peter Szijjarto, Uniunea Euriopeană nu are niciun rol de jucat în aprovizionarea cu gaze naturale, „reglementată de un contract bilateral“.

„Voinţa Comisiei Europene (CE) de a avea un răspuns comun al ţărilor importatoare nu ne pare necesară“, a spus el.

Acesta a mai precizat că, până la efectuarea viitoarei plăţi către gigantul rus Gazprom, la sfârșitul lunii mai, urmează să fie găsită o „soluție tehnică“ în vederea unei implementări a schimbului valutar, în contextul în care Ungaria este foarte dependentă de livrări energetice ruseşti.

Marți, Comisia Europeană a propus Celor 27 să-şi înăsprească sancţiunile impuse Moscovei printr-o oprire a achiziţiilor de cărbune rusesc, ce reprezintă 45% din importurile UE, şi printr-o închidere a porturilor europene navelor ruseşti.

Impunerea unui eventual embargou asupra petrolului rusesc, care reprezintă 25% din achiziţiile UE, şi asupra gazelor naturale ruseşti, care reprezintă 45% din importurile UE, este negociată dur între stetele membre.