Salariu în România de 10.000 de lei pe lună, fără facultate. Se caută mii de profesioniști chiar acum

Salariu în România de 10.000 de lei pe lună, fără facultate. Se caută mii de profesioniști chiar acum

Deși avem mulți IT-iști în țară, în acest domeniu lipsesc, pe piața din România, profesioniști pe anumite posturi-cheie. În 2019 era un deficit de aproximativ 15.000 de profesionişti IT pe an, dar acum acest deficit a crescut la aproximativ 25.000.

O veste și mai bună este că, deși reprezintă un atu, ca IT-ist nu trebuie să ai facultatea terminată obligatoriu. Iar salariul este unul motivant: 10.000 de lei pe lună.

“În Europa se estimează că lipsesc aproximativ 500.000 de profesionişti tech până în anul 2025″, a spus Anca Giurca, într-un interviu pentru Economica.

Aceasta explică faptul că motivele ţin de dimensiunea paletei de talent, estimată la aproximativ 160.000, faţă de nevoile companiilor de a recruta.

În piaţa IT, aproape toate rolurile sunt greu de închis, pentru că este o piaţă foarte competitivă. Conform unui sondaj realizat de Loginro în randul companiilor din tech, se disting totuşi câteva roluri mai greu de recrutat.

Se caută profesioniști IT în aceste domenii

Iată care sunt cele mai căutate profiluri IT pentru care nu se găsesc suficienţi candidati pe piaţa românească.

Lista posturilor cel mai greu de ocupat din IT, este următoarea: Full stack Developers, Backend Developers, Architects, DevOps, Frontend Developers, Big Data, Data scientists, Mobile Developers, Quality Assurance, Business Analysts, Project Managers, Sales, presales, business developers.

Având în vedere oferta salarială şi/sau beneficiile care vin contraofertei angajatorilor, Ana Giurca, spune că în ultima analiză pe care au făcut-o, în IT, oamenii cer un premium salarial de 27%, în medie, atunci când sunt într-un proces de recrutare.

“Pe de altă parte, atunci când analizăm creşterile salariale efective la schimbarea jobului, avem o creştere de aproximativ 16%, în medie, pe industrie, iar programatorii obţin undeva la 18% în plus”, a adăgat aceasta.

Ca referință,sectorul IT a dat lovitura în pandemie. Domeniul de activitate a înregistrat venituri uriașe, demonstrând faptul că această nișă este vitală pentru dezvoltarea tehnologică a țării și pentru a putea face față unor provocări similare pandemiei în viitor.

Citește și: