Rabla Electrocasnice 2022 începe astăzi, 1 iulie: se dau bani de la stat pentru laptopuri și tablete

Rabla Electrocasnice 2022 începe astăzi, 1 iulie: se dau bani de la stat pentru laptopuri și tablete

O nouă etapă a programului Rabla Electrocasnice începe astăzi, 1 iulie. Toți cei care vor să obțină vouchere, în schimbul laptopurilor și tabletelor vechi, sunt îndemnați să urmeze procedura.

Mai exact, în schimbul unui laptop sau al unei tablete, poți primi până la 500 de lei.

Trebuie să reții că poți face asta începând cu data de 1 iulie (astăzi), ora 10:00, conform anunțului recent dat publicității de către Administrația Fondului pentru Mediu.

Cât timp ai la dispoziție pentru a beneficia de Rabla Electrocasnice

Dacă ai un laptop vechi sau, după caz, o tabletă pe care vrei să o înlocuiești cu una mai nouă și mai performantă, este important de știut că poți face asta până în data de 7 iulie 2022, la ora 23:59. Timpul este destul de scurt, așa că nu e rost de așteptare. În mod evident, dacă bugetul de 10 milioane de lei se va epuiza mai repede de atât, există șansa ca Rabla Electrocasnice să se încheie mult mai devreme.

În cea de-a doua etapă, cea care începe astăzi, vei putea primi suma de 500 de lei pentru laptopuri și, respectiv, 300 de lei pentru tablete, dacă te înscrii pe site-ul oficial al campaniei naționale.

După ce te-ai înscris, va trebui să urmărești site-ul AFM pentru a afla dacă ai fost, sau nu, aprobat, în cadrul programului Rabla Electrocasnice.

Dacă ai „prins un loc în față”, tot ce-ți mai rămâne de făcut este să mergi la unul dintre comercianții care fac parte din campanie și să îți achiziționezi laptopul sau, în funcție de preferințe, tableta.

Nu uita că, odată ajuns la comerciant, va trebui să predai laptopul sau tableta (ambele vechi) pentru a beneficia de voucher.

Programul este conceput pentru a da o mână de ajutor mediului înconjutor. Cu alte cuvinte, populația este, astfel, impulsionată să achiziționeze echipamente ce beneficiază de consum energetic optimizat cu standardele anului 2022.