20 mai 2022 | 20:24

„Marea fără valuri” de lângă București cu nisip fin și briză. Se află la doar 60 km de Capitală

CHESTII

Imediat cum apare căldura, românii iau cu asalt litoralul. Mai există însă o opțiune: „marea” de lângă București la doar 60 de kilometri distanță.

Litoralul ajunge să fie din ce în ce mai neîncăpător, de la un an la altul. Mulți nu știu însă că au și alternative, iar bucureștenii trebuie să străbată doar 60 de kilometri pentru una dintre acestea. Plajele acesei „mări fără valuri” sunt formate dintr-un nisip fin și te poți bronza ori face baie în Dunăre.

În Giurgiu, la Gostinu, foarte mulți oameni ajung la „marea fără valuri”, așa cum numesc locuitorii zona. Așadar, în weekend te poți trage o fugă pentru relaxare și nu ai nevoie de concediu pentru a face acest lucru. Mulți dintre cei care au fost acolo au menționat că este mult mai plăcut decât la mare pentru că este liniște, verdeață și chiar ai tot ceea ce ai nevoie acolo.

Dacă nu ești atât de avid după confort, atunci poți lua un cort și petrece nopțile acolo pentru că în zpnă nu există pensiuni sau hoteluri. Alte persoane își iau doar o saltea, dormind afară, dacă este vremea bună. Pe plaja din Gostinu sunt amenajate câteva terase, asta dacă vrei să bei ceva, însă mulți aleg să vină de-acasă cu cele necesare.

„Marea” de lângă București care poate fi refugiul tău de weekend

Dacă tot te afli acolo, poți apela la o nouă experiență ce constă într-o plimbare cu barca pe Dunăre. Mai departe poți găsi și plaja „de la piciorul podului Prieteniei”, însă recomandat ar fi să întrebi localnicii pentru că indicatoarele lipsesc cu desăvârșire.

marea lângă bucurești

La „marea fara valuri” poti beneficia de un weekend linistit

În afară de localnicii care se bronzează, poți da și peste gunoaiele turiștilor mai neatenți cu mediul înconjurător. De asemenea, mai există o astfel de zonă, într-un spre Călărași, care te duce din nou la „marea fără valuri”.

În acest loc, plaja este una amenajată, iar nisipul este curat. Vei putea avea parte și de alte activități precum plimbări cu barca sau volei de plajă. De asemenea, pentru cei care preferă sporturile de apă, pot apela la un skijet sau a se da cu placa.

De asemenea, plaja de la Călărași îți oferă atât locuri în care poți sta cu cortul și chiar un hotel, pentru cei care doresc mai mul confort. În ceea ce privește tipul de camere, poți alege o cameră single, twin sau suite. Prețurile nu sunt deloc piperate, iar restaurantul hotelului furnizează produsele din ferma proprie.