Locul unic din România unde „tradiția este obligatorie prin lege”. Satul din Bucovina care atrage turiștii ca un magnet

Locul unic din România unde „tradiția este obligatorie prin lege”. Satul din Bucovina care atrage turiștii ca un magnet

Țara noastră este, fără niciun dubiu, plină de locuri frumoase, numai bune de vizitat. Un astfel de „loc unic din România” este și Satul Ciocănești, din Bucovina.

Ciocănești este o comună muzeu, în adevăratul sens al cuvântului, după cum vei vedea în cele ce urmează.

satul-ciocanesti-bucovina-traditie-prin-lege-3
Satul Ciocănești / Bucovina

Ciocănești, comuna unde nu ai voie să faci rabat de la tradiție

Atestată documentar încă din anul 1400, Comuna Ciocănești este, fără dar și poate, unul dintre cele mai frumoase muzee „vii” și însumează mai bine de 600 de gospodării.

Transformarea localității în muzeu s-a întâmplat după ce Consiliul Local a decis ca locuitorii să păstreze tradiția neschimbată, fiind obligați prin lege să nu aducă modificări arhitecturii locale, pentru a nu o întina.

Se poate spune că locuințele de aici seamănă cu ouăle încondeiate de Paști, fiind ornate într-un mod tradițional românesc, cu motive populare.

Conform muzeografului Marilena Niculiță, aceste motive ar fi apărut în jurul anului 1950 și ar fi fost împrumutate de pe costumele populare specifice zonei.

În consecință, nici nu este de mirare că localitatea atrage anual mii de turiști dornici să afle cât mai multe despre tradițiile locului, însă și să fotografieze impresionantele case din zonă, înconjurate de un peisaj desprins, parcă, dintr-un basm.

Și pentru că tradiția e tradiție, tot aici există și un muzeu al ouălor încondeiată unde pot fi admirate mai bine de 1.800 de exponate foarte rare, însă și valoroase.

Toți cei care aleg să viziteze Ciocănești intră în contact direct cu stilul de viață al strămoșilor, putând, deopotrivă, să admire oale, unelte, războaie de țesut, însă și o colecție impresionantă de straie populare.

În cazul în care te întrebai, te poți și caza în Ciocănești, iar prețurile sunt destul de mici, comparativ cu cele din alte zone. În comună, poți savura o delicatesă specifică zonei: păstrăvul afumat în cobză din cetină de brad, iar dacă te nimerești la Festivalul Național al Păstrăvului, organizat and de an în comună, poți să zici că a dat norocul peste tine.

satul-ciocanesti-bucovina-traditie-prin-legeImagine emblematică pentru comuna Ciocănești (Bucovina) / Foto: Cătălin Dumitrescu/Facebook Comuna Ciocănești

Imagine emblematică pentru comuna Ciocănești (Bucovina) / Foto: Cătălin Dumitrescu/Facebook Comuna Ciocănești
Imagine emblematică pentru comună – încondeiatul ouălor – Ciocănești (Bucovina) / Foto: Facebook Comuna Ciocănești

Credit foto antet: Cătălin Dumitrescu/Facebook Comuna Ciocănești