Îngrozitoarea moarte a unui geniu: cum „i-ar fi venit de hac” comuniștii lui Nicolae Labiș

Nicolae Labiș a avut parte de un destin scurt, încheiat în cel mai tragic mod posibil. Totuși, va rămâne de-a pururi în memoria colectivă a țării noastre drept poetul care a scris cea mai tristă poezie românească din toate timpurile.

Poate că îți amintești de Moartea Căprioarei, poezia de Nicolae Labiș care te-a făcut să verși râuri de lacrimi în școala generală. O poezie de o sensibilitate aparte și care, recitită acum, în 2022, aproape că pare profetică pentru viața poetului.

Nicolae Labiș – imagine de arhivă

Viața lui Nicolae Labiș, de la începuturi

Nicolae Labiș s-a născut în data de 2 decembrie 1935, într-o mică localitate din județul Suceava, fiind fiu de învățători.

În cel de-al Doilea Război Mondial, tatăl său, Eugen, pleca pe front, iar mama, împreună cu toți cei trei copii ai familiei, ajungeau să se refugieze în comuna Mihăești, din imediata apropiere a localității Câmpulung-Muscel, ca mai apoi să locuiască în Mălini, după încheierea războiului.

A făcut liceul la Fălticeni, iar în 1951 lua premiul întâi la Olimpiada Națională de Limba Română, de la București.

Acela a fost, de altfel, și momentul în care era remarcat de redactorii ziarului Viața Românească, aceștia publicându-i o poezie.

Ajungea să dea examenul de Bacalaureat în anul 1952, ca mai apoi să se înscrie la Școala de Literatură, unde avea să fie învățat de „nume grele” ca Tudor Vianu, Camil Petrescu sau Mihail Sadoveanu.

De ce să citeşti întotdeauna bonul fiscal de la LIDL. O româncă a descoperit fără să vrea

Când are loc Evaluarea Națională pentru clasa a II-a 2024. Calendarul complet al probelor

Așadar, în scurt timp, devenea noua senzație a poeziei, în cadrul regimului comunist. Totuși, nu dura mult până când consiliul Școlii de Literatură să intre la bănuieli cu privire la conduita sa, aplicată normelor acceptate de comuniști.

În consecință, fiind bănuit a fi „vinovat”, se propunea excluderea lui Nicolae Labiș din școală. În tot acest timp, Sadoveanu avea să se transforme într-unul dintre cei mai aprigi apărători ai săi, marele scriitor având o simpatie deosebită pentru tânărul poet.

După absolvirea acestei instituții de învățământ, s-a angajat ca redactor la Contemporanul, ca mai apoi să colaboreze cu Gazeta Literară.

În 1955, Nicolae Labiș se înscria la Facultatea de Filologie, însă apuca să facă aici numai un an, renunțând la cursuri.

Poate unul dintre cele mai importante momente din viața lui Labiș este publicarea poeziei Moartea Căprioarei, în ziarul Viața Românească, în 1955.

La un an distanță, Nicolae Labiș își întâlnea moartea.

Nicolae Labiș, în copilărie – colaj imagini de arhivă

Sfârșitul lui Nicolae Labiș, învăluit în mister

În anul 1956, Nicolae Labiș împlinea vârsta de 21 de ani. La scurt timp după aniversare, poetul minune al românilor avea să-și cunoască sfârșitul.

Conform unei note oficiale, Nicolae Labiș ar fi călătorit, în noaptea dintre de 9 și 10 decembrie 1956 cu tramvaiul, după ce petrecuse destul de intens la Casa Cupșa, ca mai apoi petrecerea să se mute la Restaurantul Victoria.

Se spune că, aflat în stare avansată de ebrietate, poetul s-ar fi dezechilibrat și ar fi alunecat între bordură și platforma tramvaiului. Această poveste avea să fie susținută de balerina Maria Polevoi, cu care Labiș se întâlnise în acea seară, de vatmanul tramvaiului, dar și de alți martori oculari, printre care pianistul Isac-Grișa Schwartzman.

Totuși, conform cărții scrise de Stela Covaci, soția celui mai bun prieten al poetului, accidentul nu ar fi fost întocmai un accident.

„Patru persoane așteaptă să se urce în tramvai, Labiș e al treilea, dar tot mai șovăie. Cel de-al patrulea e Grișa. Când se pornește tramvaiul, cel de-al patrulea îl împinge pe Nicolae Labiș pe grătarul dintre cele două vagoane. Grișa strigă că cel căzut e beat, în timp ce Mary (balerina Maria Polevoi, care îl însoțea pe tânărul poet), declară că îl cunoaște și roagă să fie dus la spital”, scria aceasta.

„La spital, Labiș mi-a povestit cum s-a consumat accidentul… Îmi aduc aminte că vorbea despre o scurtă vizită la Capșa, apoi însoțit de doi bărbați și o femeie, balerină, coborâseră în pasaj la „Victoria”, din Piața Bălcescu a vrut să ia un tramvai, nu spre casa lui, ci spre casa femeii, a încercat să se urce prin față la clasa a doua, dar cineva l-ar fi îmbrâncit, și, în ultima secundă, s-a prins de grătarul intermediar dintre vagoane”, avea să declare, la rândul său, Mihai Stoian, într-un articol destul de îndrăzneț, publicat în anul 1970.

Conform aceluiași Stoian, Nicolae Labiș ar fi mărturisit că ar fi fost anchetat și urmărit de Securitate.

De altfel, salonul său era păzit de agenți aparținând Securității.

În următoarele zile, starea lui sănătate s-a înrăutățit substanțial, iar în noaptea dintre 21 și 22 decembrie 1956, Nicolae Labiș își dădea ultima suflare.

În data de 27 decembrie, ziarul Scânteia Tineretului publica, într-o notiță scurtă, undeva, pe la sfârșit, informații despre decesul prematur al poetului.