Greșeala pe care nu trebuie să o facă niciun șofer pe un drum cu serpentine

de: Cojocaru Cristian
30 07. 2022

Orice șofer poate face greșeala care îl poate expune la multe riscuri atunci când vine vorba despre abordarea unui drum cu serpentine. Mai mulți factori pot influența direcția mașinii care, te-ar putea transforma într-o altă cifră a statisticilor autorităților.

Condițiile meteorologice, starea drumurilor, marcajele rutiere și nu numai reprezintă factori de risc atunci când te afli la volan. De asemenea, multe școli de șoferi nu învață cursanții despre abordarea unui drum cu serpentine.

Pe drumul național DN1, un drum foarte circulat în timpul weekendurilor, depășirile în curbe, vizibilitatea redusă, dar și factorii menționați anterior adunate, determină ca numărul accidentelor rutiere să crească. Potrivit unei statistici din 2010 a CNADNR, 3,6 kilometri de șosea din sectorul de drum între centura Bucureștiului și Otopeni era circulată zilnic de 51.134 de autoturisme.

De asemenea, statistica Poliției Române din perioada 1999-2011, arată că în cele 85 de puncte negre de pe DN1, 374 de persoane și-au pierdut viața într-un accident rutier. Aceste date sunt îngrijorătoare, mai alesă că România se alfă pe primele locuri la numărul victimelor rezultate din accidentelor rutiere.

Greșeala pe care un șofer o poate face într-o curbă

Prudența la volan este imperativă, mai ales în cazul unui drum foarte circulat, iar unul dintre cele mai importante lucruri constă în adaptarea vitezei la condițiile de drum. Chiar dacă limita de viteză este de 50 km/h, acest lucru nu înseamnă că șoferii trebuie să circule cu viteza maximă legală, mai ales când condițiile de drum nu oferă această posibilitate.

Dacă un șofer consideră că nu deține experiența necesară, recomandat este că circule cu o viteză mai mică cu 10 km/h față de cea legală pe porțiunea de drum respectivă. De asemenea, reglarea oglinzilor mașinii este necesară pentru a avea un unghi de vizibilitate cât mai mare.

Reglatul scaunului și raportarea corectă față de volan și pedale este, la rândul său, încă o acțiune necesară, mai ales atunci când vine vorba despre un drum de serpentine pentru a putea controla cu ușurință poziția la volan, lucru care îți va permite să controlezi mai bine mașina.

Înainte de a intra în curbă, viteza trebuie redusă, iar schimbătorul trebuie să se afle în treapta a II-a sau a III-a de viteză, în funcție de dificultatea curbei și de viteza de deplasare. Atunci când abordezi un drum cu succesiuni de curbe, treapta de viteză necesară este cea care asigură un cuplu maxim al motorului, astfel că acesta nu trebuie să fie foarte turat pentru a nu risca supraîncălzirea motorului, lucru care te va determina să tragi pe dreapta până la răcire.

Coborârea în cazul unui drum cu serpentine se efectuează cu ajutorul frânei de motor, ceea ce reprezintă schimbarea vitezei dintr-o treaptă superioară într-un inferioară, iar după caz, de ajutorul frânei de serviciu. Aceasta din urmă este contraindicată atunci când este efectuată coborârea unui drum cu serpentine pentru a nu supraîncălzi plăcuțele de frână, ducând mai rapid la uzarea lor.

Atunci când te afli într-o curbă, sub nicio formă să nu utilizezi frâna pentru a nu risca pierderea controlului autovehicului, chiar dacă asfaltul este uscat. Frânarea trebuie efectuată înaintea intrării în viraj, iar în timpul parcurgerii acesteia, viteza trebuie să fie una constantă.