Descoperire uimitoare despre găurile negre: schimbă tot ce știam despre ele

Descoperire uimitoare despre găurile negre: schimbă tot ce știam despre ele

Nu toate găurile negre sunt monștri distructivi, conform noilor cercetări efectuate cu Telescopul Spațial Hubble.

Oamenii de știință de la Universitatea de Stat din Montana au publicat săptămâna aceasta un articol în Nature conform căruia s-a găsit o formațiune de stele în Henize 2-10, o galaxie pitică cu explozie de stele și se pare că gaura neagră din centrul acelei galaxii le-a creat, de fapt.

„Concluzionăm că această gaură neagră a declanșat formarea stelare”, au scris autorii.

Descoperirile au oferit o perspectivă asupra unui mister vechi de un deceniu despre ipoteza dacă galaxiile mai mici au găuri negre proporționale ca dimensiune cu cele mai mari, potrivit NASA.

Găurile negre pot forma stele

„În urmă cu zece ani, în calitate de student absolvent, crezând că îmi voi petrece cariera în formarea stelelor, m-am uitat la datele de la Henize 2-10 și totul s-a schimbat”, a declarat Amy Reines, cercetător la Universitatea Virginia și unul dintre autorii studiului. „De la început am știut că se întâmplă ceva neobișnuit și special”, a adăugat ea.

Reines a declarat pentru NASA că se așteaptă la și mai multe cercetări asupra găurilor negre ale galaxiilor pitice în viitor. Folosirea lor ca indicii pentru a înțelege mai bine cum au apărut găurile negre supermasive ar rezolva o problemă persistentă pentru astronomi. De asemenea, NASA a spus că dintre cele trei teorii principale despre cum sunt create găurile negre, niciuna dintre ele nu iese în evidență ca fiind mai probabilă decât celelalte.

„A devenit cu adevărat marea întrebare: de unde au venit?” spuse Reines. „Galaxiile pitice pot păstra o parte din amintirea scenariului de însămânțare a găurii negre, care altfel a fost pierdută în timp și spațiu”.

Această gaură neagră care sfidează regulile despre modul în care găurile negre ar trebui să acționeze ar putea ajuta oamenii de știință să înțeleagă cel mai vechi dintre misterele galactice.

Citește și: