Visezi la o Dacia nouă, ia-ți gândul: cât aștepți după constructorul de la Mioveni, din cauza crizei de cipuri

Visezi la o Dacia nouă, ia-ți gândul: cât aștepți după constructorul de la Mioveni, din cauza crizei de cipuri

În cazul în care sperai să pui mâna pe un autoturism nou din portofoliul Dacia, șansele ca acest lucru să se întâmple sunt infime spre inexistente. Criza microcipurilor a lovit din plin constructorul de la Mioveni deținut de Renault, iar pronosticurile nu au fost niciodată mai triste.

Realitatea din piața auto a momentului este una îngrijorătoare. Majoritatea producătorilor înregistrează întârzieri importante la livrarea mașinilor noi și nu mic este numărul celor care ajung să facă niște compromisuri pe partea de funcționalitate. Cu alte cuvinte, livrează mașini cu funcții în minus pentru că nu au procesoarele, cipurile sau componentele electronice necesare, cu promisiunea că vor ajunge și acelea, la un moment dat.

Șase luni pentru o Dacia

Pe marginea crizei de microcipuri și a modului în care această realitate afectează negativ constructorul de la Mioveni, a vorbit în această săptămână Cristian Nevzoreanu, directorul de comunicare al Renault Group România. Afirmațiile au fost făcute în contextul unei dezbateri despre transformarea economiei Românești.

„Criza de cipuri a afectat industria de automobile locală, europeană şi mondială, este un subiect extrem de dureros, pentru că duce la multă frustrare, atât din partea noastră – am trecut de 40 de zile de oprirea producţiei pe anul acesta din cauza lipsei de cipuri şi credeţi-mă că nu suntem (Dacia, n.r.) cei mai afectaţi.

Deci nu am putut să producem atât de mult pe cât ne-am dorit, clienţii au ajuns să aştepte şi până la 6 luni un vehicul – dacă doreşti un vehicul bine echipat, îl poţi aştepta şi 6 luni. Iar această situaţie este la mai multe mărci, nu este numai la noi. Problema pentru noi e că trebuie să întrerupem producţia, problema pentru clienţi e că trebuie să îşi amâne planurile şi să aibă multă răbdare, până îşi vor primi maşinile noi”, a afirmat Cristian Nevzoreanu.

Conform estimărilor reprezentantului Renault, este absurd să crezi că până, până la finele acestui an, cererea se va alinia cu oferta, când discutăm de microcipuri. „Această criză se va estompa anul viitor. Eram mai optimişti că se va estompa în trimestrul IV al acestui an, însă lucrurile nu sunt atât de simple. Este o consecinţă a faptului că cipurile vin dintr-o anumită direcţie, de departe (din China, n.r.) şi a faptului că deschiderea unei anumite capacităţi de producţie de cipuri durează ani de zile şi costă miliarde. Se vor mişca lucrurile, eu îmi doresc să se întâmple şi în Europa aşa ceva şi să avem şi noi ceva de făcut pe această temă”, a adăugat Nevzoreanu.

Cu aceeași ocazie, oficialul Renault a insistat pe marginea faptului că își dorește transformarea producției de mașini Dacia într-un proces mai ecologic cu autoturisme mai puțin poluante. În același timp, ia însă în calcul și impactul financiar pe care l-ar putea avea aceste transformări asupra furnizorilor din spatele brandului autohton.

„Noi ne dorim, şi este normal, ca per ansamblu un automobil să fie mai puţin poluant, începând cu procesul de fabricaţie, care implică piese de la furnizor, deci implică şi o generare de CO2 la furnizor. Deci categoric că şi ei trebuie să-şi adapteze procesele de producţie, pentru a emite mai puţin CO2, deci pentru a merge către platforme industriale ‘verzi’, însă lucrăm cu foarte multă grijă şi responsabilitate, întrucât e o vorbă la noi care spune aşa: trebuie să fim atenţi când Dacia tuşeşte, pentru că atunci furnizorii pot face pneumonie.

Deci orice modificare importantă la noi poate avea un efect extrem de puternic asupra furnizorilor. Cum este de exemplu acum creşterea preţului materiilor prime, creşterea preţului energiei, utilităţilor. Fiecare companie are un anumit potenţial de a suporta creşterea tuturor acestora, până la un anumit punct – cu cât întreprinderea este mai mică şi mai fragilă, cu atât riscul e mai mare.

Deci lucrăm foarte strâns cu furnizorii noştri, pentru a-i ajuta, a-i acompania şi a găsi împreună cele mai bune soluţii şi care trec şi prin partea de cercetare-dezvoltare-inovare, mai ales că avem şi centrul de inovare de la Titu”, a concluzionat directorul de comunicare Renault Group România.

Citește și: