Telekom, afaceri din ce în ce mai mari în România, în pofida pandemiei

Telekom, afaceri din ce în ce mai mari în România, în pofida pandemiei

Telekom România, unul dintre cei mai mari operatori telecom de pe piața românească, a făcut publice datele financiare aferente celui de-al doilea trimestru al anului 2021, încheiat la 30 iunie 2021. Din cifre reiese că operatorului îi prosperă afacerile în România, chiar dacă traversăm un moment dificil pentru mediul de business, din cauza pandemiei.

Potrivit reprezentanților companiei, chiar dacă pandemia de coronavirus a avut un impact negativ asupra economiei românești, indicatorii financiari au continuat să crească.

„EBITDA ajustată după IFRS-16 a crescut cu 14,5%, ajungând la 41,4 milioane euro în trimestrul 2 al acestui an, în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut, continuând evoluția crescătoare, vizibilă în ultimele trimestre. Fluxul de numerar a rămas pozitiv în T2 2021, pentru al 9-lea trimestru consecutiv, ca urmare a disciplinei stricte a numerarului și a controlului costurilor.

Veniturile, în valoare de 216,8 milioane euro, au scăzut ușor comparativ cu aceeași perioadă din 2020, datorită redresării mai lente a economiei românești în urma impactului negativ al pandemiei”, au transmis reprezentanții Telekom.

Telekom are din ce în ce mai mulți abonați pe mobil

În ceea ce privește telefonia mobilă, compania a continuat să atragă noi abonați. Trimestrul al doilea s-a încheiat cu 1,7 milioane de abonați postpaid, reprezentând o creștere de 7,8% de la an la an pe acest segment vital de clienți, fiind al 5-lea trimestru consecutiv de creștere. De asemenea, pe segmentul convergent fix-mobil (FMC), baza de abonați continuă să crească, ajungând la 916.000 de clienți, cu 4% mai mult de la an la an.

Veniturile totale din serviciile mobile obținute în T2 de Telekom se ridică la 97,8 milioane euro, ceea ce reprezintă o reducere cu 4,9% față de aceeași perioadă a anului trecut.

Acest fapt se datorează scăderii veniturilor din soluții de sistem și din interconectare, determinate de diminuarea traficului terminat în rețea, în timp ce trecerea strategică de la prepaid la postpaid a atenuat impactul negativ asupra veniturilor.

Baza totală de clienți mobili a fost de 3,54 milioane la sfârșitul trimestrului 2 al acestui an.

De asemenea, veniturile din activitatea de voce fixă au fost de 11,3 milioane euro în T2 2021, ușor în spatele trimestrului anterior. Veniturile din internet fix au ajuns la 16,7 milioane euro, în ușoară scădere comparativ cu nivelurile pre-pandemice.

Tendința globală actuală în utilizarea tehnologiilor TV vechi a dus la o scădere a abonaților serviciilor de televiziune, la 1,07 milioane. Pe de altă parte, produsul Smart TV Stick a înregistrat o creștere semnificativă a bazei de clienți în T2, cu 24% față de T1 2021.

„Ca parte a transformării strategice a Telekom din ultimii ani, am depus eforturi pentru a crea o bază financiară solidă pentru companie și pentru a deveni mai rezistenți în fața presiunilor pieței externe. Rezultatele financiare ale celui de-al doilea trimestru arată că am adoptat direcția strategică corectă, care dă rezultate, deoarece am reușit să creștem EBITDA în fiecare an, în ciuda unui mediu economic dificil, după un an cu pandemie și chiar compensând efectele sezoniere din trecut”, a declarat Nicolas MAHLER, Director Financiar al Telekom Romania.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și:
Etichete: