Se fac angajări la stat, în Poliție. Ce condiții trebuie să îndeplinești pentru a prinde un job în MAI

de: Mădălina Bahrim
21 06. 2021

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) se confruntă în acest moment cu un puternic deficit de personal. Conducătorii instituției susțin că sistemul are nevoie acută de forță de muncă, deoarece resursele umane din prezent sunt insuficiente.

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, face radiografica tragică a sistemului pe care îl conduce, subliniind faptul că, doar în ultimii cinci ani, în jur de 30.000 de angajați au plecat din sistemul MAI.

Aici, angajații beneficiază de posibilitatea pensionării la vârste mult mai mici decât prevede legislația pentru angajații obișnuiți, dar ministrul susține că acești oameni nu trebuie condamnați pentru alegerea lor, munca în sistem fiind solicitantă.

De asemenea, un alt factor care a adus MAI în această situație, ar fi numărul insuficient de locuri pentru elevii și studenții care își doresc să urmeze cursuri de profil în școlile și în Academia de Poliție.

Prin urmare, pentru a pune pe picioare sistemul, ministrul Lucian Bode are în plan trei măsuri

Se fac angajări din sursă externă în Poliție. Ce condiții trebuie să îndeplinești

Una dintre măsurile pe care Lucian Bode vrea să le aplice, pentru a diminua deficitul de personal din cadrul Ministerului Afacerilor Interne vizează angajările din sursă externă. Pentru aceste angajări, doritorii trebuie să îndeplinească anumite criterii.

Condiții generale de recrutare în vederea încadrării din sursă externă a polițiștilor, conform art. 20 din ordinul m.a.i. nr. 665/28.11.2008 privind unele activități de management resurse umane în unitățile ministerului administrației și internelor, cu modificările și completările ulterioare

Pentru a putea participa la concurs, candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale:

-să aibă cetățenia română și domiciliul în România;
-să cunoască limba română scris și vorbit;
-să aibă capacitate deplină de exercițiu;
-să fie declarați „apt” din punct de vedere medical, fizic și psihic; verificările privind starea de sănătate medicală, fizică și psihică vor fi efectuate de către structurile de specialitate ale Ministerului Administrației și Internelor;
-să aibă vârsta de minim 18 ani împliniți, iar în cazul candidaților la concursurile de admitere în instituțiile de învățământ ale Ministerului Administrației și Internelor să-i împlinească în cursul anului în care participă la concurs;
-să aibă studii corespunzătoare cerințelor postului pentru care candidează, iar candidații la concursurile de admitere în instituțiile de învățământ ale Ministerului Administrației și Internelor să fie absolvenți de liceu cu diplomă de bacalaureat; dovada absolvirii se face cu diploma sau adeverință din care să rezulte faptul că a susținut și promovat examenul de bacalaureat;
-să aibă un comportament corespunzător cerințelor de conduită admise și practicate în societate;
-să nu aibă antecedente penale sau să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârșirea de infracțiuni, cu excepția situațiilor în care a intervenit reabilitarea;
-să nu fi fost destituiți dintr-o funcție publică în ultimii 7 ani;
-să nu fi desfășurat activități de poliție politică, astfel cum sunt definite prin lege;
-să îndeplinească condițiile prevăzute la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului („candidații care au promovat concursul de admitere în instituțiile de învățământ ale Ministerului Administrației și Internelor, precum și persoanele care urmează să fie încadrate direct în poliție nu trebuie să aibă calitatea de membru al vreunui partid politic sau organizații cu caracter politic”);
-să îndeplinească condițiile specifice pentru ocuparea prin concurs a funcției publice cu statut special.

În funcție de specificul activității profesionale pentru care sunt scoase la concurs funcțiile, pot fi stabilite criterii specifice de recrutare, cu respectarea condițiilor și a criteriilor prevăzute de actele normative în vigoare.

O altă măsură pregătită de Lucian Bode, care deja se aplică, vizează organizarea de concursuri pentru a promova de la statutul de subofițer, la cel de ofițer.

În cele din urmă, Lucian Bode mai plănuiește să suplimenteze numărul de locuri în instituțiile de școlarizare pentru MAI.