Se dau bani de la stat pentru gaz și curent: cum te ajută Guvernul să-ți plătești facturile, cu cât

Se dau bani de la stat pentru gaz și curent: cum te ajută Guvernul să-ți plătești facturile, cu cât

Românii se confruntă deja cu o situație foarte dificilă, când vine vorba de plata facturilor la energie electrică și gaze naturale. Situația la iarnă va fi una și mai dificilă, dar măcar există un plan din partea autorităților pentru a te ajuta.

Statul român a decis să facă un pas important pentru a compensa, într-o formă sau alta scumpirile fabuloase pe care le întâlnim pe facturile la energie. Măcar parțial, la iarnă, te va ajuta să-ți plătești utilitățile, ca să nu rămâi fără. Cifrele sunt cât se poate de clare, dar mai importante decât ele este faptul că, în situația în care te încadrezi să profiți de aceste beneficii, nu ar trebui să faci absolut nimic pentru a profita. Vei vedea pur și simplu reducerile pe factură.

Ce se întâmplă cu factura la gaz și curent, în România

Statul român va suporta 18 din prețul unui kilowatt la facturile de energie electrică în cazul persoanelor cu un consum lunar între 30 și 200 kilwați lunar. La capitolul gaze naturale, te vei bucura de un discount de 25% din factura lunară, în cazul unui consum care ar putea ajunge la 1200 de metri cubi.

Anunțul pe marginea acestui subiect a fost făcut de ministrul Energiei, Virgil Popescu. El a explicat că s-a ajuns valoarea de 18 bani pentru discount pornind de la prețul minim pe kilowatt de 64 de bani, dar și de prețul mediu de 82 de bani. „Această diferență de 18 bani pe kwh va fi subvenționată în totalitate de stat”, a precizat el.

În ceea ce privește pragurile de 30 și 200 kilowați, oficialul a insistat pe faptul că, mai jos decât atât, discutăm de o casă nelocuită. O valoarea mai mare se întâlnește la consumatorii cu venituri peste medie. În final, Popescu a spus că acest consum mediu îl au 5.172.193 de gospodării care ar însemna un total de aproape 13 milioane de români. Dincolo de acest aspect, este important de reținut că subvenția nu îi vizează pe consumatorii vulnerabili care intră sub incidența legii consumatorului vulnerabil. Ei intră în altă categorie de ajutor.

În final, ce speră să obțină Popescu cu această măsură este încurajarea populației să aleagă furnizorul cu cele mai mici costuri la energie electrică. În ceea ce privește procesul aplicării reducerii, românul nu trebuie să facă absolut nimic. ”La sfârșitul fiecărei luni furnizorii vor emite facturi, vor trece acest discount și vor intocmi borderouri pe care le vor prezenta în declaratiile la buget de la ANAF și se vor scădea din declarațiile de la taxe și impozite”, a spus Popescu, precizând că nu este nevoie ca oamenii să fie puși pe drumuri.

Citește și: