09 mart. 2021 | 06:34

Pașaportul Covid, din nou, în lumina reflectoare: Dan Barna, despre obligativitatea vaccinării

ACTUALITATE
Pașaportul Covid, din nou, în lumina reflectoare: Dan Barna, despre obligativitatea vaccinării

Într-o intervenție televizată la TVR, Dan Barna a adresat mai multe subiecte, printre care și obligativitatea vaccinării sau a pașaportului Covid.

În opinia vicepremierului, un pașaport de imunitate împotriva noului coronavirus va deveni obligatoriu, în mod inevitabil. Partea bună este că respectiva obligativitate va viza doar persoanele care vor să călătorească, iar impunerea sa la scară largă se va petrece organic.

„Se va întâmpla în mod organic, pentru că oamenii vor dori să călătorească şi sunt state care pe bună dreptate vor… Şi noi ne dorim să nu mai ţinem în carantină toţi turiştii sau oamenii de afaceri care vin. Dacă oamenii pot să îţi dovedească că sunt vaccinaţi, că au testul făcut, atunci poţi să… are o logică. O să vedem până la urmă formula tehnică la care se va ajunge, dar ideea este să ne adaptăm la această pandemie tocmai prin aceste instrumente în care cei care şi-au asumat vaccinarea sau cei care au şi test şi vaccinare pot să vină”, a afirmat Barna.

În România, în continuare, se realizează numeroase proteste legate de vaccinarea obligatorie, în mai multe localități de la noi, deși aceasta nu este obligatorie, nici în țara noastră, nici în alte colțuri de pe mapamond. În acest context, Barna a clasificat aceste reacții ca fiind manifestări ale celor care cred că ”un ceai de mușețel repară fracturi la genunchi”.

„În orice societate există o componentă, de obicei nu foarte numeroasă, care crede că cu ceai de muşeţel repari fractura de genunchi. Medicina, ştiinţa modernă pe care o experimentează planeta de nişte ani buni, spune foarte clar că prin vaccinuri poţi să controlezi epidemiile, prin vaccinuri poţi să limitezi răspândirea unor virusuri sau unor epidemii care să îţi tulbure dramatic echilibrul social. Or, din această perspectivă, e dreptul oamenilor să protesteze. Faptul că în România cifrele arată că există o susţinere largă pentru vaccin şi e o chestiune de responsabilitate…

Sunt categoric pentru vaccinare. Nu vorbim de vaccinare obligatorie. Acesta e un spin care e rostogolit tocmai de aceste site-uri şi aceste platforme care rostogolesc ştiri false. Oamenii trebuie să fie informaţi foarte clar despre ceea ce înseamnă vaccinul şi în momentul în care tu decizi că nu vrei să vaccinezi copilul, că aşa ai tu chef, fără nicio motivare a medicului, este o chestiune care este dreptul real al copilului la sănătate sau şansa părintelui să experimenteze pe spinarea lui”, a adăugat Dan Barna.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele