O nouă taxă auto, în 2021? Noul ministru al Mediului vine cu explicații
De când timbrul de mediu și alte forme ale taxei auto au fost eliminate, din diverse motive, se tot vorbește de găsirea unei alte formule similare. Ministrul Mediului a fost întrebat dacă 2020 va aduce o astfel de taxă auto.
Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a fost întrebat despre un subiect care-i interesează în mod direct pe posesorii de mașini mai vechi din România. Întrebat despre o eventuală taxă auto, oficialul a dat asigurări că nu va fi introdusă nicio formă de taxă auto şi cu siguranţă nu în forma în care a existat.
Precizarea e valabilă pentru anul 2021.
Ministrul Mediului, despre taxa auto
E drept că poluarea e o problemă în toate marile orașe ale României și că una dintre cauze e reprezentată de mașinile clasice, cu motoare cu combustie internă. E clar, așadar, că România trebuie să decidă ce soluţii aplică pentru îmbunătăţirea calităţii aerului, mai ales în marile centre urbane.
Doar că, deocamdată, ministrul Mediului dă asigurări că nu are în plan introducerea unei taxe auto.
„Nu se va introduce nicio formă de taxă anul acesta şi cu siguranţă nu se va introduce niciodată taxa auto în forma în care a existat, vreodată. În Europa, în vederea reducerii poluării aerului prin mijloacele de transport sunt 24 de state membre care aplică diverse forme de inhibare, de descurajare. Sunt trei state membre care nu au absolut nicio formă de taxare a poluării. Taxarea poluării nu este un scop în sine, scopul statului nicăieri nu este obţinerea sumelor pentru bugetul de stat, ci descurajarea formelor de poluare”, a explicat ministrul Mediului, într-0 conferință de presă la Craiova.
Oficialul susține că e nevoie de reducerea poluării. Dar, deocamdată, nu posesorii de mașini vechi vor fi cei vizați.
„În niciun caz taxă auto, pentru că am văzut în zece ani că am pierdut toate procesele, este o întrebare dacă folosim taxarea poluării ca o soluţie de reducere a poluării, este o întrebare dacă folosim această soluţie la nivel naţional sau pe plan local, acolo unde avem probleme, pentru că principiul poluatorul plăteşte este un principiu… şi trebuie respectat de fiecare dată. Şi România trebuie să decidă ce soluţii aplică pentru îmbunătăţirea calităţii aerului, mai ales în marile centre urbane”, a mai afirmat Tanczos Barna.