Nu vom scăpa de facturile mari nici în 2026: acum s-a aflat totul

Nu vom scăpa de facturile mari nici în 2026: acum s-a aflat totul

Cu toții asistăm în aceste momente la o explozie de prețuri pe piețele de energie, fie că vorbim despre energia electrică, fie că discutăm despre gazele naturale. Ei bine, trebuie să ne pregătim pentru încă 4-5 ani în care costul energiei electrice se va menține ridicat. Informația vine chiar de la șeful Consiliului Concurenței și pare foarte credibilă, dacă ascultăm și argumentele sale.

Conform șefului Consiliului Concurenței din România, Bogdan Chirițoiu, prețurile energiei electrice se vor menține ridicate și în următorii 4-5 ani. De ce? Explicația principală este extrem de simplă. Potrivit lui Chirițoiu, în acest moment, energia noastră provine din surse poluante, din cărbune. Energia poluantă este foarte scumpă, in timp ce energia verde, de exemplu, cea eoliană, nu reușeste să acopere necesarul de consum dintr-un an.

Se estimează că vom reuși să eliminăm cărbunele de-abia peste 4-5 ani. Din acest motiv, tot de-abia peste 4-5 ani putem spera la o revenire la normalitate în privința prețurilor pe piața energiei electrice.

Pregătește-te de încă 4-5 ani de scumpiri

„Este politica UE de a face energia poluatoare să fie scumpă, neatractivă economic. Deci cât timp România și alte țări din UE vom avea nevoie de energia asta scumpă din cărbune, prețurile vor rămâne mari. Și cel puțin noi în România nu vedem o posibilitate de a înlocui cărbunele în următorii 4-5 ani. Acest lucru înseamnă că măcar în acești 4-5 ani o să vedem prețuri mari la electricitate”, a spus Chirițoiu, în cadrul unei dezbateri pe teme energetice, organizată de Expert Forum.

Din fericire, însă, în privința gazelor naturale sunt vești ceva mai bune, conform șefului Consiliului Concurenței.

„La gaze, însă, așteptările și speranțele mele sunt că prețul la gaze va scădea. Rusia este marea sursă de gaze a Europei și, din varii motive, se speculează că Rusia a redus livrările de gaze în momentul de față și din acest motiv vedem această creștere. După ce livrările Rusiei vor crește, probabil că prețul va scădea nu spre nivelul din pandemie, dar spre nivelurile dinainte de pandemie, gen 2019”, a precizat președintele Consiliului Concurenței.

Citește și: