Mare atenție ce faci pe Facebook: riști să ajungi la închisoare dacă faci așa ceva

Mare atenție ce faci pe Facebook: riști să ajungi la închisoare dacă faci așa ceva

Prezența pe rețelele sociale nu este nici pe departe atât de simplă pe cât credem. Dacă nu respecți anumite reguli, poți ajunge să plătești scump, chiar și cu închisoare.

De curând, magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ) au dispus ca infracțiune de fals informatic, crearea unei pagini sociale, pe numele altei persoane, fără acordul acesteia. Fapta atrage răspunderea penală a celui care o săvârșește, dar asta nu e tot.

Există o serie de alte acțiuni pe rețelele sociale, care, dacă sunt comise, atrag cu sine răspunderea penală sau contravențională.

Cu alte cuvinte, dacă nu ești atent la ceea ce postezi sau faci pe Facebook sau pe oricare altă rețea socială, considerată de legislație că spațiu public, poți plăti foarte scump.

Experții avocatnet.ro au întocmit o serie de acțiuni care te pot chiar băga la închisoare, dacă le înfăptuiești. Iată despre ce este vorba.

Accesul ilegal la un sistem informatic

Concret, dacă cineva intră pe profilul de Facebook al altcuiva, fără permisiunea persoanei din urmă, poate comite o faptă penală de acces ilegal la un sistem informatic, precizează sursa citată.

Având în vedere existența unor elemente prin care accesul altor persoane decât titularul contului de Facebook e interzis (parolă de Facebook), discutăm de o faptă agravată, pentru care se va aplică pedeapsa cu închisoarea de la doi la șapte ani.

Alterarea integrității datelor informatice

Dacă cineva accesează contul de Facebook al altei persoane, fără permisiunea ei, și îi schimbă, spre exemplu, datele de conectare, cum ar fi parola, putem vorbi despre infracțiunea de alterare a integrității datelor informatice.

În acest caz, persoana care comite ambele fapte va răspunde pentru un concurs de infracțiuni între cele două fapte penale (adică răspunde pentru fiecare faptă în parte, iar la calcularea finală a pedepsei se ține cont de fiecare sancțiune în parte, deși modul de calcul nu presupune simplă adunare a pedepselor aplicate).

Înșelăciunea

Cum poți înșela sau poți fi înșelat pe Facebook sau orice altă rețea socială? Spre exemplu, e ilegal să promiți anumite servicii (de exemplu vânzarea anumitor produse) și să nu mai onorezi comenzile pentru care cumpărătorii au plătit deja în avans.

Sursă citată arată că au fost cazuri de înșelăciune pe Facebook, când anumite persoane au creat pagini false, în care promiteau că vând haine de marcă, la prețuri mult sub cele ale pieței, iar cumpărătorii care au plătit un avans, nu au mai primit niciodată comanda respectivă. Aici vorbim despre o fapta de înșelăciune, sancționată de legislația penală.

Fapte contravenționale

Pe lângă aceste fapte de natură penală, există și o serie de fapte contravenționale care pot fi săvârșite pe Facebook și pentru care te poți alege cu o amendă usturătoare.

De exemplu, dacă jignești pe cineva pe o rețea socială, poți fi amendat. De asemenea, ai putea plăti și pentru încălcarea normelor privind interzicerea discriminării.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și:
Etichete: