Lovitura zilei pentru fanii Dacia: lista completă a mașinilor chemate înapoi în fabrică. Nu s-a mai întâmplat la Mioveni

Lovitura zilei pentru fanii Dacia: lista completă a mașinilor chemate înapoi în fabrică. Nu s-a mai întâmplat la Mioveni

În cazul în care te-ai considerat norocos că ai reușit să pui mâna pe un autoturism Dacia de ultimă generație, poți reveni asupra entuziasmului tău. Din păcate, un număr important de mașini de la Mioveni sunt rechemate în fabrică.

Cea mai nouă generație de Dacia Sandero are o problemă, mai ales în cazul versiunii cu motor de 1.0 aspirat pe benzină. Din acest motiv, constructorul româna a decis rechemarea în service a mașinilor cu probleme. Deși discutăm de un autoturism relativ nou, în total, este vorba de aproximativ 10.000 exemplare care ar fi bine să nu amâne prea mult o vizită într-un service oficial.

Dacia Sandero, întoarsă în service

Conform datelor obținute de Profit.ro de la reprezentanții Dacia, pe piața din România, aproximativ 1366 de unități, dintre cele 10.000 menționate mai sus, au fost livrate cu o potențială problemă. Cea mai afectată este piața din Franța, unde au fost livrate aproximativ 2000 de exemplare, în timp ce restul au fost livrate în alte câteva piețe europene în care activează grupul Renault.

De reținut este faptul că reparația nu este una care să dureze foarte mult, nu rămâi fără mașină pentru câteva zile. În schimb, procedura implică o intervenție de aproximativ o oră și cuprinde mai întâi verificarea conductei. Dacă aceasta nu este corect fixată, se înlocuiește împreună cu sistemul de prindere.

În mod regretabil, Dacia Sandero și Logan se află la această oră, la a doua rechemare în service, chiar dacă au fost lansate în urmă cu aproximativ un an. În această lun, din nou, oficialii de la Mioveni au fost nevoiți să notifice autoritățile și clienții că se confruntă cu o potențială problemă. Modelele care sunt echipate cu motorul 1.0 litri SCe benzină, de 65 CP (cod motor B4D*419) trebuie să ajungă în service din cauza unei posibile defecțiuni generate de conducta de alimentare cu benzină. Ca referință, dacă particularitățile autoturismelor sunt o himeră pentru tine, conducta cu pricina este una de înaltă presiune care, dacă nu este fixată corect, se poate desprinde și poate conduce la scurgeri de carburant în compartimentul motor, cu un risc ridicat de incendiu.

Datele tehnice exacte, așa cum au fost comunicate de oficialii Dacia, precizează că este vorba despre modelul cu omologare de serie e19*2007/46*0026 (DJF), produs în trei uzine din Europa: Pitesti, între 11/03/2020 – 25/09/2021, Somaca, între 11/11/2020 – 09/08/2021 și Tanger, între 13/02/2020 – 08/08/2021. Este vorba doar despre modelul standard Sandero, deoarece versiunea Stepway nu este echipată cu acest motor, de putere mica.

Citește și: