În viitorul apropiat, ne vom încărca toate dispozitivele cu același încărcător

În viitorul apropiat, ne vom încărca toate dispozitivele cu același încărcător

Comisia Europeană vine cu o inițiativă interesantă pentru a reduce deșeurile planetare. Practic, spun oficialii europeni, în curând ne vom încărca toate dispozitivele electronice cu același încărcător.

„Astăzi, 23 septembrie, Comisia face un pas important împotriva deșeurilor electronice și a inconvenientelor cauzate consumatorilor de prevalența diferitelor încărcătoare incompatibile pentru dispozitivele electronice.

Mai mulți ani de colaborare cu industria pe baza unei abordări voluntare, au redus deja numărul încărcătoarelor de telefoane mobile de la 30 la 3 în ultimul deceniu, însă nu a fost găsită o soluție exhaustivă. Acum, Comisia prezintă acte legislative pentru a stabili o soluție comună de încărcare pentru toate dispozitivele relevante”, arată reprezentanții Comisiei Europene, cu privire la această inițiativă.

Vom avea un singur încărcător pentru toate dispozitivele

Încărcătoarele alimentează toate dispozitivele noastre electronice esențiale, spune Thierry Breton, comisarul pentru piața internă.

Această soluție se va dovedi utilă atât pentru consumatori, dar și pentru mediul înconjurător, spun experții care și-au adus contribuțiile acestui proiect.

Mai mult decât atât, spun europenii, industria va primi suficient timp pentru a se adapta noilor reguli care vor reglementa piața electrinicelor în următorii ani.

„Consumatorii europeni au fost frustrați suficient de mult în ceea ce privește încărcătoarele incompatibile care le umplu sertarele. Am acordat industriei destul timp pentru a-și găsi propriile soluții, acum este momentul să se ia măsuri legislative pentru un încărcător comun.

Acesta este un câștig important pentru consumatorii noștri și pentru mediu și în conformitate cu ambițiile noastre verzi și digitale”, spune Margrethe Vestager, vicepreședinte executiv pentru „O Europă pregătită pentru era digitală”.

Cu tot mai multe dispozitive existente pe piață, se vând din ce în ce mai multe încărcătoare care nu sunt interschimbabile sau nu sunt necesare. Dorim să punem capăt acestei situații. Datorită propunerii noastre, consumatorii europeni vor putea utiliza un singur încărcător pentru toate produsele electronice portabile – un pas important pentru a spori confortul și a reduce deșeurile, au mai transmis oficialii Comisiei Europene.

Citește și: