Cum a reușit o grupare de români să fure două milioane de dolari dintr-o bancă franceză

Cum a reușit o grupare de români să fure două milioane de dolari dintr-o bancă franceză

O grupare de români a reușit să fure nu mai puțin de două milioane de dolari dintr-o bancă franceză. Sute de tranzacții frauduloase au fost raportate.

Sute de clienți ai băncii franceze La Banque Postale au fost lăsați fără bani în conturi de o grupare de români. Creierul era un bărbat de 35 de ani din Cluj, care a pus la cale o schemă frauduloasă prin care a devalizat conturile acestora.

Românii au realizat peste 300 de tranzacţii frauduloase, transferând din conturile francezilor în conturile unor români peste două milioane de euro, scrie Libertatea. Prejudiciul final a fost stabilit la 1,3 milioane de dolari, după ce o parte din tranzacțiile suspecte au fost blocate.

Fraudă de 2 milioane de dolari

Anchetatorii au ajuns la concluzia că liderul grupării a fost ajutat de trei apropiaţi, care la rândul lor au recrutat alte 22 de persoane. Atacurile au fost de tip phishing.

Astfel, ei trimiteau pe adresa clienţilor La Banque Postale mesaje în numele băncii, furându-le identitatea. În aceste mesaje, clienţilor li se solicitau date personale, inclusiv parola, după care lli se goleau conturile. Românii au acţionat astfel în perioada 2011-2012, când sute de francezi au fost astfel păcăliţi.

Liderul grupului şi totodată „creierul” a fost cel care a observat vulnerabilităţile sistemului de securitate. El a observat că dintr-un cont deschis la bancă se puteau realiza transferuri de fonduri către mai multe persoane. Odată ce aceste persoane erau adăugate ca beneficiari, nu mai era necesară parcurgerea procesului de autentificare a plăţii, astfel că românii puteau face oricâte transferuri voiau către acestea.

Singura condiţie era în acest caz respectarea limitei maxime de 4.000 de euro pe zi.

Rețea întinsă nu doar în România

Activităţile de phishing erau derulate de liderul grupării şi „mâna dreaptă” a acestuia, un bărbat de 40 de ani tot din Cluj-Napoca, în timp ce liderii subgrupărilor se ocupau de recrutarea persoanelor care urmau să deschidă cât mai multe conturi la unităţi bancare.

Pentru a-şi pierde urma, banii erau retraşi la diverse bănci din România, dar şi din Bulgaria şi Spania. Ulterior, liderul gruprării s-a mutat în Irlanda, unde a fost angajat de o companie importantă ca expert în domeniul securităţii tranzacţiilor online.

Ancheta a dezvăluit că gruparea era extrem de bine organizată. Pe lângă liderul din Cluj, exista un altul şi în Bucureşti, dar subordonat primului. Liderul din Capitală era însărcinat în primul rând cu recrutarea de persoane pe numele cărora să se deschidă conturi bancare.

Anchetatorii au avut nevoie de un deceniu pentru a soluţiona acest caz, însă nici azi nu există o decizie definitivă, Membrii grupării au fost trimişi în judecată în 2017, iar o primă decizie a fost luată de cuând de Tribunalul Cluj, după ce 19 din cei 26 de inculpaţi şi-au recunoscut vinovăţia.

Sentințe grele, dar nu definitive

Pe pe 20 mai 2021, Tribunalul Cluj a dispus sentinţa în acest caz, însă doar şapte dintre cei 26 de membrii ai grupării au fost condamnaţi la închisoare cu executare.

Liderul grupării a fost condamnat la cinci ani şi patru luni închisoare, iar principalul său asistent la cinci ani şi zece luni închisoare. În plus, cei 26 mai trebuie să restitui peste un milion de euro băncii franceze prejudiciate. Până acum, autorităţile judiciare au confiscat în total 42.461 de euro, plus 54.237 de euro blocaţi în conturile acestora. În plus, au fost puse sechestre pe bolizii de lux deţinuţi de liderul grupării.

Sentinţa Tribunalului Cluj a fost contestată atât de inculpaţi, cât şi de procurori, şi de banca franceză, iar dosarul urmează a fi înaintat Curţii de Apel Cluj, care va pronunţa sentinţa definitivă în acest caz.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și: