Avertisment dur de la BNR pentru toți cei care „vânează” Bitcoin: ce trebuie să știe românii care vor să cumpere

Avertisment dur de la BNR pentru toți cei care vânează Bitcoin: ce trebuie să știe românii care vor să cumpere

Banca Națională a României (BNR) a lansat un avertisment tranșant cu privire la criptomonede, în contextul în care piața monedelor virtuale ia amploare de la o zi la alta.

Recent, Bitcoin a stabilit un nou record de valoare pe unitate, iar capitalizarea globală a monedelor virtuale a sărit de 2 trilioane de dolari. În acest context, BNR își dorește să tempereze entuziasmul potențialilor investitori în monede virtuale și anunță că acestea sunt speculative, extrem de riscante și volatile.

Criptomonedele continuă să reprezinte active speculative foarte volatile şi extrem de riscante, cu un potenţial ridicat de a genera pierderi financiare la nivelul investitorilor, avertizează BNR.

Practic, ceea ce vrea să spună BNR este că a investi în monede virtuale e ca și cum ai juca la loterie. Nu ai nicio garanție, ele nu sunt controlate de nicio bancă sau instituție oficială și pot să explodeze în valoare, sau să pice, și să pierzi toți banii investiți.

Manifestarea unor riscuri specifice deţinerii şi tranzacţionării monedelor virtuale şi volatilitatea semnificativă a preţului unor monede virtuale tranzacţionate nu reprezintă în acest moment o ameninţare la adresa stabilităţii financiare din România, mai spune BNR.

Reglementările BNR și ce se întâmplă la nivel european

nu conţin prevederi care să interzică instituţiilor de credit să ofere servicii de cont furnizorilor de servicii de schimb între monede virtuale şi monede fiduciare şi furnizorilor de portofele digitale

Instituţiile de credit au obligaţia de a se conforma prevederilor Legii nr.129/2019, respectiv de a aplica măsurile de cunoaştere a clientelei şi administrare a riscurilor în domeniul spălării banilor şi finanţării terorismului şi de a ţine cont de riscurile la care se expun ca urmare a prestării de servicii de cont de plăţi pentru aceste entităţi, prin adaptarea politicilor interne de risc şi a capacităţii de administrare a riscurilor pe baze obiective şi proporţionale.

Important e că furnizorii de servicii de schimb între monede virtuale (denumite şi cripto-active)şi monede fiduciare şi furnizorii de portofele digitale sunt obligaţi, începând cu 15 iulie 2020, să se conformeze prevederilor Legii nr.129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv în ceea ce priveşte cerinţa de a fi autorizaţi sau înregistraţi de Ministerul Finanţelor, prin Comisia de autorizare a activităţii de schimb valutar.

Totodată, la nivel european, a fost demarat procesul de reglementare a monedelor virtuale şi a furnizorilor de servicii în legătură cu acestea, iar, în prezent, au loc negocieri între statele membre pe baza propunerii de Regulament elaborată de Comisia Europeană privind piaţa cripto-activelor.

În conformitate cu prevederile Legii nr.129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare, moneda virtuală este o reprezentare digitală a valorii care nu este emisă sau garantată de o bancă centrală sau de o autoritate publică, nu este în mod obligatoriu legată de o monedă instituită legal și nu deține statutul legal de moneda sau de bani, dar este acceptată de către persoane fizice sau juridice ca mijloc de schimb și poate fi transferată, stocată și tranzacționată electronic.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și: