Apare o nouă bancă în România. Banca Transilvania, ING și altele ar putea avea concurență serioasă acum. Despre cine este vorba

Apare o nouă bancă în România. Banca Transilvania, ING și altele ar putea avea concurență serioasă acum. Despre cine este vorba

O nouă bancă își va deschide sucursala în România. Cea mai mare instituție financiară din Polonia urmează să își înceapă operațiunile la noi în țară, de anul viitor.

Banca Transilvania, ING și alte bănci românești vor avea o concurență serioasă, în viitorul apropiat. PKO Bank Polski considerată cea mai mare bancă din Polonia, în funcție de active, va avea o sucursală corporativă și în România. Instituția oferă servici clienților individuali și de afaceri. Ocupația de bază a băncii este activitatea bancară cu amănuntul.

Această decizie, în legătură cu țara noastră, a fost calculată în funcție de anumiți factori. Nivelul ridicat al exporturilor, investițiile, șomajul redus și creșterea PIB- ului sunt elemente care au determinat acest lucru.

PKO_Bank_Polski

În ce țări mai are PKO Bank Polski sucursale externe?

PKO Bank Polski este o bancă de stat înființată în 1919. Ea a mai deschis sucursale în Germania la Frankfurt, în Cehia la Praga și în Slovacia. Marea Britanie a fost și ea pe harta sucursalelor externe a instituției financiare din Polonia, dar proiectul nu s-a mai concretizat.

”Banca implementează o strategie de dezvoltare externă și, printre altele, deschide sucursale corporative în țări cu nivel ridicat de exporturi și investiții din partea companiilor poloneze. România are o creștere a PIB  foarte mare și o rată a șomajului relativ redusă. Totodată, are o dinamică bună a formării brute de capital fix”, afirmă directorul diviziei de dezvoltare externă a PKO, Robert Zmiejko.

Banca Națională a României a fost deja notificată de către Autoritatea de Supraveghere Financiară din Polonia. Acest lucru s-a făcut în conformitate cu legislația europeană. ”Astfel, ne apropiem de atingerea obiectivului de a începe operațiunile în a doua jumătate a anului 2022”, a adăugat Zmiejko.

Banca poloneză are o capitalizare de aproximativ 6 miliarde de euro. Este de două ori mai mare decât Banca Transilvania, cea mai mare bancă locală. Denumirea completă a băncii poloneze se traduce prin ”Casa generală de economii”.

Citește și:
Etichete: