Alocația copiilor, dependentă de veniturile părinților: scenariul ciudat propus de vicepremierul României

Alocația copiilor, dependentă de veniturile părinților: scenariul ciudat propus de vicepremierul României

La ora actuală, alocația copiilor români este aceeași pe întregul teritoriul al României, indiferent de salariul părinților sau orice alte considerente financiare. Un înalt oficial guvernamental vrea să schimbe asta.

Kelemen Hunor este președintele UDMR și vicepremierul României. Din această poziție, la Palatul Parlamentului, a făcut niște afirmații destul de controversate legate de calcularea alocațiilor. Hunor a atras atenția asupra faptului că a avut discuții în ședințele coaliției guvernamentale pentru o diferențiere a alocațiilor pentru copii, în funcție de veniturile încasate în familie, de ce salarii au părinții.

„Am vorbit de alocaţii pentru copii, rămâne varianta Senatului. Asta înseamnă că creşterea de 20% se va operaţionaliza începând cu 1 ianuarie. Noi am propus o schimbare de filosofie pentru alocaţiile copiilor, să legăm de venituri şi să fie deductibilă din impozitul pe venit. Deci, este o schimbare propusă, pe care o vom discuta în acest an, în aşa fel încât să încercăm să o introducem începând din anul 2023”, a afirmat Kelemen Hunor, într-o declaraţie acordată presei.

Dan Barna, celălalt vicepremier al României și co-președintele USR PLUS, a atras atenția că propunerea nu este deloc exagerată și că va fi analizată atent în cadrul coaliției de guvernare.

„Subiectul nu a fost detaliat foarte mult în această şedinţă. S-a convenit într-adevăr că avem creşterea de la începutul anului viitor, aşa cum e deja comunicat în spaţiul public, urmând apoi să vedem şi în funcţie de buget cum va fi următorul cadru. A fost şi varianta pe care domnul Hunor a prezentat-o, aceea de a veni cu o variantă îmbunătăţită, prin care să creăm un mecanism în care resursele să fie direcţionate pentru acei copii care au nevoie. (…) Este un subiect care a fost deschis de colegii de la UDMR şi am zis că vom discuta pe o astfel de formulă, nu s-a înaintat mai mult, analizăm şi o astfel de variantă”, a concluzionat liderul USR PLUS.
DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și: