03 dec. 2020 | 13:27

Viitorul fără plastic: de ce-ți vor dispărea cardurile clasice din portofel

ACTUALITATE
Viitorul fără plastic: de ce-ți vor dispărea cardurile clasice din portofel

Viitorul se anunță din ce în ce mai digitalizat, iar asta înseamnă, între altele, că vor dispărea inclusiv cardurile de plastic din portofel.

Viitorul e al soluțiilor digitale și inclusiv sistemul bancar trebuie să se adapteze. Mastercard, spre exemplu, se duce mai departe și afirmă că plasticul din buzunare, adică materialul din care sunt făcute cardurile, va dispărea din portofele. Iar compania are deja cu ce să le înlocuiască.

E vorba de Digital First Card, serviciu lansat deocamdată doar în Statele Unite, dar care va ajunge curând și-n Europa.

Fără carduri clasice din plastic în portofel

Viitorul înseamnă că banii tăi se vor regăsi într-un portofel digital și vei putea plăti direct cu telefonul, ceasul inteligent sau alte gadgeturi inteligente. Ceea ce se întâmplă și acum într-o oarecare măsură. Cosmin Vladimirescu, Country Manager Mastercard România și Croația, a declarat în cadrul unui interviu acordat economica.net că de acum încolo „vom vedea tot mai multe produse digital first, iar plasticul din buzunare va dispărea.

”Portofelele digitale reprezintă un pas înainte pe scara plăților contactless și, în același timp, o revoluție pentru modul în care consumatorii își administrează banii și plățile de orice fel. Un moment care a contribuit la o schimbare de paradigmă în ceea ce privește plățile mobile a fost lansarea Apple Pay, un serviciu lansat de Mastercard în România împreună cu partenerii săi” – spune reprezentantul Mastercard.

Cât despre siguranța banilor tăi, există soluțiile bazate pe biometrie.

”Cred că viitorul industriei cardurilor va fi prolific, guvernat de produse inovatoare care, totodată, vor integra standardele de securitate PSD 2, precum biometria. De altfel, biometria este modalitatea de autentificare cea mai eficientă din punctul de vedere al siguranței, dat fiind că utilizează caracteristicile utilizatorului, asigură prezența personală și participarea activă pentru aprobarea unei tranzacții, dar și cea mai ușoară și prietenoasă pentru consumator. Vom vedea tot mai multe produse digital first, iar plasticul din buzunare va dispărea. Mastercard a lansat deja un program în Statele Unite numit Digital First Card Program, pe care sperăm să îl aducem curând și în Europa. În ceea ce privește soluțiile de securitate, am dezvoltat Mastercard Identity Check, versiunea îmbunătățită a SecureCode, care se asigură că, indiferent de locația de unde se face achiziția, numai titularul cardului poate autoriza plata”, afirmă acesta.

Reprezentantul Mastercard mai spune că un card pierdut sau furat nu poate fi folosit de către o persoană neautorizată pentru cumpărăturile online.