Premieră de la Orange: ce e abonamentul digital Yoxo cu 140 GB de internet

Premieră de la Orange: ce e abonamentul digital Yoxo cu 140 GB de internet
Răzvan Băltărețu
Răzvan Băltărețu
16:15 26.03.2020

Orange a anunțat un nou tip de abonament pentru piața din România. Se numește Yoxo, dar nu numele e cel mai important. Pe scurt, poți avea acces la 140 GB de internet cu 60 de lei pe lună. Și nu doar atât.

Operatorul susține că prin Yoxo poți rezolva totul online. Ai, în acelaşi timp, control asupra resurselor şi a costurilor. Astfel, Orange încurajează şi sprijină clienţii să acţioneze în mod responsabil: pe scurt, să stea acasă acasă, dar conectaţi cu cei apropiaţi.

Yoxo by Orange reprezintă o premieră pe piaţa din România. E primul abonament exclusiv digital, administrat prin intermediul unei aplicaţii disponibile pe Android şi iOS. Ai acces deplin online la opțiuni. De la crearea contului la achiziţia de extra internet şi opţiuni sau chiar anularea abonamentului, faci totul prin aplicație. E un demers pe care l-ai văzut până acum în Statele Unite ale Americii.

Orange promite că n-ai perioadă contractuală

Operatorul susține că Yoxo este primul abonament pe care îl oferă fără perioadă minimă contractuală. Astfel, dacă vrei, poți renunţa la acest serviciu chiar şi înainte de încheierea primelor 30 de zile.

Miza aici e flexibilitatea. Clienţii pot adăuga resurse suplimentare atunci când au nevoie, iar plata acestora se realizează digital, în mod automat la fiecare 30 de zile, prin intermediul cardului bancar înregistrat în aplicaţie. La finalul lunii, pentru datele neconsumate, aceştia primesc bani înapoi, fie sub formă de reducere pe factura următoare, fie direct pe card, în cazul în care se doreşte renunţarea la abonament.

Pentru început, Yoxo by Orange se adresează clienţilor care au cartelă Orange PrePay sau un abonament a cărui perioadă contractuală a încetat. Acesta include minute şi SMS-uri naţionale nelimitate alături de pachete de date mobile care pornesc de la 20 GB (30 lei și fără internet în roaming) până la 140 GB (60 de lei și internet în roaming). Clienţii Yoxo pot opta pentru opţiunea cu 100 de minute internaţionale.

Detaliile despre opțiuni sunt pe site-ul Orange.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Etichete: