Medicul din Coreea de Sud care explică de ce te poți infecta din aer în anumite condiții și ce să faci

Medicul din Coreea de Sud care explică de ce te poți infecta din aer în anumite condiții și ce să faci
Răzvan Băltărețu
Răzvan Băltărețu
21:58 30.03.2020

România e, oficial, la un pas de scenariul 4: peste 2.000 de oameni infectați. Pe fondul fricii provocate de epidemie, dar și pe măsură ce regulile de distanțare socială se înăspresc, poți să fii un pic atent și asupra sfaturilor și explicațiilor date de un medic sud-coreean.

Epidemia globală a pornit din Wuhan. Deocamdată, teoria de lucru e că virusul a venit de la un animal sălbatic și s-a transmis la om cu o gazdă intermediară. Profesorul Kim Woo-Jiu de la Spitalul Universitar Guro din Seul a oferit câteva explicații de care toată lumea are nevoie în această perioadă.

Woo-Jiu lucrează în domeniul bolilor infecțioase din 1990. Perioada aceasta de 30 de ani a fost marcată de câteva epidemii semnificative. A fost tuberculoza, a fost virusul HIV, apoi a fost și rujeola, iar mai recent SARS și Ebola. El susține că actuala pandemie de COVID-19 ridică cele mai mari provocări.

De ce virusul se poate transmite prin aer

Când vine vorba de cum se transmite, în cele mai multe cazuri, explicația medicului e simplă. „Când tuşim sau strănutăm expulzăm picături. Practic, scuipăm. Trebuie să fie mai mari de 5 microni pentru a fi considerate picături, iar o singură picătură conţine multe virusuri. Mă refer la cele provenite de la o persoană infectată. Pentru că picăturile sunt mai mari de 5 microni, acestea urmează o traiectorie curbă, ca un curcubeu, şi aterizează de regulă la o distanţă între 1 metru şi 2 metri. În acel moment, virusul te poate infecta prin ochi, nas sau gură”, a explicat acesta.

Cele mai multe cercetări de laborator indică o rezistență a virusului de la 24 de ore până la 72 de ore pe diverse suprafețe, de la plastic și hârtie până la metal. Pe hârtie sau textile nu rezistă însă mai mult de-o zi. Depinde de temperatură și umiditate.

Când vine vorba de infectarea din aer, medicul se referă la aerosoli. El a dat exemplu chiar din Coreea de Sud.

Mii de persoane s-au infectat în Coreea de Sud în urma participării la o slujbă religioasă la etajul 10 al unei clădiri, într-un spațiu închis. „Ferestrele erau închise pentru că era iarnă. Imaginaţi-vă câteva sute de oameni, adunaţi la un metru sau doi distanţă unul de altul, rugându-se sau cântând ore în şir. Dacă acolo se află o persoană infectată, gândiţi-vă câte picături produce. Cu toţii scuipăm, chiar şi când vorbim normal, dar cineva care cântă sau ţipă va produce mai multe picături”, a adăugat Woo-Jiu.

„Picătura poate parcurge o distanţă mai mare, iar pe drum poate să se «usuce». Picăturile se micşorează la mai puţin de 5 microni şi se transformă în aerosoli. Pentru că sunt mai uşori, aceştia sunt afectaţi mai puţin de gravitaţie şi pot parcurge mai mult de 2 metri. Astfel că se poate infecta chiar şi o persoană care stă la mai mult de 2 metri distanţă”, a explicat medicul.

„De aceea, adunările în spaţii închise din biserici, din birourile de call center şi orice altă zonă aglomerată închisă, în care oamenii vorbesc tare sau mănâncă, sunt riscante. Dar afară, de exemplu, pe cărările din parc, care sunt spaţii deschise, transmiterea pe această cale este improbabilă”, a încercat el să liniștească oamenii care poate s-ar panica nefondat din cauza asta.

La ce simptome te poți aștepta?

Coreea de Sud s-a remarcat printr-o testare destul de rapidă și accelerată. Iar medicul Woo-Jiu susține că, în primul rând, trebuie testaţi cei care au febră sau usturime în gât, care tuşesc sau au dificultăţi de respiraţie. „Este deosebit de important pentru persoanele în vârstă şi cele din grupul de risc să se testeze şi dacă resimt doar o stare de oboseală, pierderea apetitului sau dureri uşoare în tot corpul”, a completat acesta.

Ține cont și de acest sfat: pe cât posibil, protejează-ți ochii, nasul și gura. Acestea sunt „porți de intrare” pentru virus. „Virusul nu poate intra în piele, dar mucoasele au un receptor care se numeşte ACE2. Virusul trebuie să se lipească de aceşti receptori, pe care nu îi avem şi în piele. Pielea noastră acţionează ca o barieră. Virusul nu poate intra nici prin urechi”, a mai spus medicul, citat de Digi24.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Etichete: