30 nov. 2020 | 18:25

De pe 6 decembrie: noi reguli pentru români. Sunt obligatorii și trebuie respectate cu sfințenie

CHESTII
De pe 6 decembrie: noi reguli pentru români. Sunt obligatorii și trebuie respectate cu sfințenie

Noi reguli pentru români trebuie respectate pe 6 decembrie, în ziua alegerilor parlamentare. Iată ce trebuie să știe românii.

Noi reguli se aplică pentru toți românii pe 6 decembrie, ziua alegerilor. E vorba, evident, de cele care ar trebui respectate pentru ca procesul de vot să se desfășoare fără evenimente nedorite și-n deplină siguranță. PSD a pornit o campanie de informare pe această temă.

Iar setul de reguli a fost anunțat de prim-vicepreşedintele PSD Sorin Grindeanu.

Reguli pentru români pe 6 decembrie

Pe 6 decembrie, au loc alegerile parlamentare, dar scrutinul e organizat în pandemie, așa că regulile sunt altele.

„Toate organizaţiile noastre locale, toţi aleşii PSD trebuie să facă eforturi în aceste zile pentru ca orice român să poată vota în siguranţă. În zilele următoare rămase până la vot vom avea o campanie de comunicare către cetăţeni a unor reguli simple, dar esenţiale, pe care să le respecte pentru a vota în siguranţă. Pe 6 decembrie fiecare vot este important. Pe 6 decembrie românii votează pentru a-şi salva locurile de muncă, pentru a-şi salva viitorul, pentru a-şi salva vieţile, până la urmă”, a spus Sorin Grindeanu duminică, finalul şedinţei Consiliului Politic Naţional al partidului.

Fostul premier e încrezător în șansele partidului său.

„Acest lucru este argumentat de mai multe fapte. PSD are un program de guvernare pregătit. Vom propune un guvern de specialişti, de profesionişti respectaţi în domeniile lor şi suntem singurul partid care a venit cu un program şi cu un plan de măsuri anti-COVID coerent şi logic, gata de aplicat din prima zi de guvernare. Este în interesul României ca echipa care are cele mai bune soluţii să preia administrarea ţării. Nu o să ne ocupăm de jocuri politice la Cotroceni sau în altă parte. România are nevoie cât mai repede de un nou guvern care să preia controlul pandemiei, să vină cu măsuri coerente, astfel încât în cel mai scurt timp viaţa românilor să revină la normalitate”, a afirmat Grindeanu

E posibil ca, din cauza pandemiei și a restricțiilor, prezența la vot să fie scăzută și rămâne de văzut ce partid va fi avantajat de acest lucru. Istoria spune că de regulă PSD are câștig de cauză în astfel de situații, dar nu se știe niciodată, din moment ce electoratul e unul cu o medie de vârstă înaintată, adică aflată în zona de risc.