De la „aer de munte” la niveluri alarmante de poluare: cum arată vârfurile din București în ultima lună

de: Răzvan Băltărețu
08 04. 2020
Răzvan Băltărețu / PLAYTECH

Ministerul Mediului, la jumătatea lui martie, a spus că poluarea a fost redusă. N-a durat nici 24 de ore, că au fost înregistrate din nou valori alarmante. Din 16 martie până acum, în ciuda limitării deplasării, au fost înregistrate vârfuri mari de poluare.

Pe 16 martie, într-un mesaj publicat pe Facebook, Ministerul Mediului a spus: „Bucureștenii respiră, astăzi, aer de munte!” Autoritățile au oferit și niște cifre: în fiecare zi au existat unele perioade de creștere orară a particulelor PM10 și NO2, dimineața, orele 9 – 11, respectiv seara, orele 20 – 22, însă amplitudinea acestor creșteri a fost mult sub valorile obișnuite. Totuși, Ministerul a fost contrazis fix în 24 de ore.

Ecopolis, ONG implicat în dezvoltarea platformei aerlive.ro, a dat publicității acum un grafic cu depășirile alarmante de poluare din ultima lună. Astfel, în perioada 10 martie – 8 aprilie, platforma aerlive.ro a înregistrat 8 episoade de poluare, cu valori mai mari de 50 ug/m3 pentru PM10 și 15 episoade cu depășiri peste 35 ug/m3 pentru PM2,5.

Depășirile înregistrate pentru PM2,5 în perioada 10 martie-7 aprilie

Depășirile înregistrate pentru PM10 în perioada 10 martie – 7 aprilie

Depășirile au fost înregistrate fie la primele ore ale dimineții, fie în decursul nopții și au durat în medie 3 – 4 ore. Mediile zilnice nu înregistrează depășiri ale normelor legale, întrucât calitatea aerului este în general bună, cu excepția acestor fenomene izolate.

Pentru ultimul astfel de episod, din noaptea de 7 aprilie spre 8 aprilie, explicația ar fi un incendiu de lângă București. Totuși, un singur incendiu nu explică celelalte vârfuri.

Ministerul Mediului trebuie să explice de ce niveluri de poluare sunt ridicate din moment ce deplasarea a fost limitată

Ecopolis solicită Ministerului Mediului și al Pădurilor un raport asupra controalelor efectuate de către Garda de Mediu în ultima lună, dar și stadiul identificării și amendării responsabililor pentru poluarea aerului.

Deocamdată, Ministerul n-a oferit nicio explicație coerentă despre problemele din ultima lună. La ora publicării acestui articol, Costel Alexe, ministrul Mediului, a explicat doar problema din noaptea de 7 spre 8 aprilie. Pentru celelalte zile încă nu a venit cu o versiune oficială.