Cel mai ieftin Samsung S10 și Note 10: ce specificații au versiunile Lite

Cel mai ieftin Samsung S10 și Note 10: ce specificații au versiunile Lite
16:16 04.01.2020

Până la Samsung S11, compania a fost în centrul atenției cu două modele surpriză: variante Lite pentru cele mai tari telefoane din 2019. Acum, la început de 2020, sunt oficial anunțate și nu dezamăgesc deloc.

Samsung Galaxy S10 Lite și Galaxy Note 10 Lite sunt două telefoane ciudate. După nume ai spune că sunt mai ieftine decât modelele deja lansate – și sunt -, dar vin la o distanță considerabilă după ce primele variante au fost anunțate. Totodată, sunt introduse pe piață cu mai puțin de două luni înainte de Samsung S11.

Samsung Galaxy S10 Lite e un telefon imens

Galaxy_S10Lite_Product_Specifications

Samsung-Galaxy-S10-Lite-albastru

Samsung Galaxy S10e a fost o surpriză deosebită de la Samsung în 2019. E mic, costă mai puțin decât celelalte versiuni și are două camere cu aceleași aptitudini ca modelele mai scumpe. Acum, în ciuda prețului mai mic, Galaxy S10 Lite e un telefon foarte mare.

Are un ecran de 6,7 inci Full HD+ S-AMOLED, 6 sau 8 GB memorie RAM, 128 GB spațiu de stocare (și microSD până la 1 TB) și trei camere foto: 48 megapixeli cu Steady OIS (pentru stabilizare optică), ultrawide de 12 MP și macro de 5 MP. Bateria e surpriza plăcută: 4.500 mAh.

Samsung Galaxy S10 Lite va fi disponibil în trei nuanțe de culoare: alb, albastru și negru. E posibil ca în România să nu fie disponibil toate. Prețul: 650 euro (aprox.: 3.100 lei).

Da, Galaxy S10e încă e mai ieftin(în anumite nuanțe de culoare), dar la lansare a fost cu 100 de euro mai scump. La prețul acela ar trebui să raportezi prețul unui Lite. Cât despre Galaxy S10 Plus, acolo prețul încă e mare.

Galaxy Note 10 Lite e un Note clasic, dar acum mai ieftin ca niciodată

Galaxy_Note10Lite_Product_Specifications

Samsung-Galaxy-Note-10-Lite-rosu

Telefoanele din seria Note n-au fost niciodată prea ieftine. În 2019, compania a lansat două modele, cu o diferență de preț între ele, dar Lite vine să ducă prețul și mai jos.

Ca specificații, Galaxy Note 10 Lite e similar cu S10 Lite: ecran de 6,7 inci Full HD+ S-AMOLED, 6 sau 8 GB memorie RAM, 128 GB spațiu de stocare (și microSD până la 1 TB) și trei camere foto: 12 megapixeli pentru wide, ultrawide de 12 MP și telefoto de 12 MP. Bateria e la fel: 4.500 mAh.

După cum vezi, diferența e la camere. Samsung folosește un senzor de 12 MP pentru toate celel trei camere de pe Note 10 Lite, în timp ce pe Galaxy S10 Lite experimentează atât cu cel de 48 MP, cât și cu cel pentru macro. Și acum e destul de evident cum se raportează la scenariile de utilizare.

Desigur, e un Note: are S Pen. Va fi disponibil în trei nuanțe de culoare: Aura Glow, negru și roșu. La fel, e posibil ca nu toate să ajungă în România. Prețul: 600 de euro (sub 2.900 lei). E aproape de două ori mai ieftin decât cel mai bun Note 10 lansat în august. Concurează cu Galaxy Note 9 și câștigă la preț.

Ambele telefoane au scanner de amprentă integrat în ecran și au un design similar. Distribuția camerelor foto diferă.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI