Anunț pentru viitorii șoferi: când se reiau examenele auto în București

Anunț pentru viitorii șoferi: când se reiau examenele auto în București

Din cauza pandemiei de coronavirus, examenele auto din București au fost suspendate. Numai că situația ar putea reveni la normal. Sau, cel puțin, așa-și doresc autoritățile.

Cazurile de infectare cu coronavirus în România se înmulțesc de la o zi alta și, pentru prima dată de la începutul pandemiei, ziua de 9 iulie a adus un plus de peste 600 de cazuri în ultimele 24 de ore. Nu trebuie să fii expert să-ți dai seama că situația se înrăutățește.

În tot acest context, examenele auto din București rămân suspendate, dar autoritățile vor să grăbească reluarea lor. Și avansează data de 15 iulie.

Când se reiau examenele auto în București

După 15 iulie, examenele pentru permisul auto din Capitală ar putea fi reluate, dacă la nivelul instituției nu vor mai fi confirmate alte cazuri de coronavirus, au declarat reprezentanții DRPCIV pentru Libertatea.

Procesul a fost oprit în data de 2 iulie, atunci când un examinator a fost confirmat cu noul tip de virus.

„După 15 iulie, după ce va expira perioada de 14 zile în care ei sunt în izolare vom vedea ce se întîmplă. Dacă nu va mai fi confirmat nici un caz, activitatea va fi reluată. Reprogramarea se va face în ordinea zilelor în care au fost programați ei anterior. De exemplu, dacă aveam data de 2 iulie vor da pe 23, toți candidații care erau programați pe 3 vor da pe 24. Programarea va fi postată pe site-ul instituții Prefecturii București în timp util”, au declarat reprezentanții DRPCIV.

Mulți dintre cursanții care vor să devină șoferi s-au plâns de faptul că examenele sunt suspendate doar în București.

„Suntem mii de oameni care avem nevoie de lămuriri și informații clare cu privire la problema în cauză. Cum este posibil ca activitatea de examinare pentru județul Ilfov să desfășoară  normal (se dau examene teoretice și practice) iar pentru București nu, având în vedere că atât județul Ilfov cât și București susțin examenele teoretice în aceleași săli de examinare dar și aceleași trasee”, este mesajul unui candidat.

DRPCIV susține, încă, că nu sunt comune, iar instructajele s-au ținut separat de fiecare județ în parte, București- București, Ilfov-Ilfov.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI