21 sept. 2020 | 10:53

Amazon în Romania. Ce face gigantul american acum la noi și pentru a câta oară

BANI
Amazon în Romania. Ce face gigantul american acum la noi și pentru a câta oară

Chiar dacă n-a venit în România cu magazinul online, Amazon angajează câteva sute de oameni în țara noastră. Și acum a mai făcut o mutare importantă pe piață.

Conform ultimelor detalii, Amazon a înființat la București o nouă firmă. Aceasta e a treia. Compania e prezentă în România de circa 15 ani și are deja câteva sute de angajați.

Noua firmă a Amazon va desfășura alte activități de servicii privind tehnologia informației (cod CAEN 6209). Are sediul pe platforma Pipera, iar împutenicitul Amazon Web Services EMEA SARL Luxemburg Sucursala București va fi Dominique Duval.

Celelalte două firme din România sunt Amazon Development Center SRL și Amazon Development Center Romania, al căror sediu e în Iași.

Prezența Amazon în România, în creștere

În ceea ce privește numărul de angajați, Amazon Development Center a intrat în top 10 companii care au angajat cei mai mulți oameni în 2019, cu un număr total de 867.

În acest clasament, cei mai mari angajatori au fost, în 2019, Profi și Lidl cu 2.699, respectiv 1.937 de angajați. Dar dintre companiile software Amazon e singura firmă care a recrutat atât de mult în 2019. Altfel, are concurență de la distribuitori de gaz, telecomunicații și chiar producători de mașini, cum ar fi Ford.

În ceea ce privește comerțul online, Amazon a profitat din plin de pandemie. Între mai și august, prețurile la foarte multe produse au crescut de patru ori. Compania s-a grăbit să afirme că acele concluzii sunt sunt greșite, la scurt timp după publicarea raportului.

„Sistemele noastre sunt create pentru a oferi clienților cel mai bun preț online, iar dacă întâmpinăm o eroare, lucrăm rapid pentru remedierea ei”, a explicat un purtător de cuvânt al celui mai important jucător din comerțul online, la nivel global. Raportul atrage însă atenția că nu doar terții s-au îmbogățit, iar magazinul a spus că a desființat conturilor câtorva mii de vânzători în ultimele luni din cauza practicilor de-a vinde la suprapreț măști, mănuși și dezinfectant.