Grupul Digi | RCS-RDS și-a făcut un renume prin abonamentele ieftine și promoțiile dese. Așa e cazul și acum, doar că e vorba de multe premii pe care le poți câștiga. Chiar te-ar putea face invidios că nu ești abonat.
Cum poți să iei premii de la Digi făcând un singur lucru simplu
Grupul Digi | RCS-RDS vrea ca abonații să nu mai primească factura în plic, acasă, ci electronic, pe mail. Astfel, a lansat o campanie care se lasă cu premii. Opțiunea este disponibilă de mai mult timp pentru abonații Digi, doar că adopția nu e atât de mare, de unde și campania actuală.
Digi promite și avantaje odată cu trecerea la factură electronică. Astfel, primești factura automat, rapid, pe mail, unde o poți găsi ușor. Apoi, factura vine mereu la timp, nu mai aștepți după poștă și nu mai speri că nu se pierde. Totodată, o poți plăti , foarte ușor, online.
Când vine vorba de premii, Digi | RCS-RDS nu se încurcă. Dacă ești abonat Digi și te bagi în campania de acum, care se derulează până pe 31 mai, poți câștiga unul dintre următoarele:
- zece telefoane Samsung Galaxy S10
- cinci telefoane Samsung A50
- cinci ceasuri inteligente Samsung Galaxy
- zece căști bluetooth Samsung Galaxy Buds
- un TV QLED Samsung 4K cu diagonala de 163 cm și sistem Home Cinema e marele premiu
Lista câștigătorilor va fi anunțată pe 14 iunie. Pe site vezi cum îți poți activa factura.
Ca să-ți activezi factura electronică la Digi, o poți face în trei feluri: din contul de abonat (în caz că n-o ai deja), la numărul de telefon 031.400.4414 pentru București sau 03XX.400.414 pentru țară, ori în cel mai apropiat magazin. Magazinul e de preferat și dacă nu afli de pe site toate informațiile care te interesează
Dacă ai deja factura electronică activată, nu poți să te înscrii în actuala campanie. Totodată, termenul limită este 31 mai, așa că ai face bine să te grăbești.