15 nov. 2019 | 10:02

Probleme de Black Friday: de ce n-a mers plata cu cardul la eMAG

ACTUALITATE
Probleme de Black Friday: de ce n-a mers plata cu cardul la eMAG

Dimineața de Black Friday a început pentru eMAG cu probleme. Acum am aflat de ce n-au funcționat plățile cu cardul sau de ce au apărut erori la alegerea acestei metode de plată.

Black Friday a început la eMAG cu probleme pentru numeroși utilizatori. La finalizarea comenzii a fost o problemă la finalizarea plății cu cardul, iar acum aflăm de unde a pornit totul. Vestea mai proastă e că asta arată starea în care se regăsește sectorul de e-commerce. Și, cumva, e o ocazie de-a remedia pe viitor.

Reprezentanți PayU, furnizor de servicii de plată online în România și alte piețe din lume, a explicat că primele ore ale dimineții au început cu stângul pe zona de plăți online. Și asta nu doar la eMAG, dar dat fiind că acest magazin avea campanie de Black Friday a fost cel mai afectat.

„Încă de la startul evenimentului (7:30 – eMAG a început la 7:25, iar acela a fost punctul în care pe site au intrat foarte mulți oameni), numărul de tranzacții pe minut a ajuns la aproximativ 2.000. A atins un număr record în ultimii cinci ani. Volumul mare de tranzacții a făcut ca timpul de autorizare a unei plăți în conexiunile cu banca să depășească cu mult media de 15 secunde”, susține PayU. „Pentru a proteja platforma tehnică pe tot parcursul zilei și a permite cât mai multor clienți să cumpere online în siguranță, până la primirea autorizării băncilor, PayU a limitat numărul de plăți acceptate la 70% din total.”

Asta înseamnă că 30% dintre clienții care au plătit online prin PayU nu au putut efectua plata. Aici intră și cei care s-au plâns că la finalizarea comenzilor de Black Friday pe eMAG au avut probleme mari.

Clienții care au plasat comenzi și nu au putut să le plătească online sunt informați că nu au pierdut comandă inițială. Vor primi pe mail un link de plată prin care vor putea să achite comandă deja plasată.

eMAG e în plin Black Friday: ce mai poți cumpăra?

Cele mai tari reduceri de pe eMAG s-au epuizat în mare parte. Dar Black Friday încă vine cu ceva oferte de luat în seamă. Sunt laptopuri, telefoane și chiar mașini pe care le poți cumpăra.

black friday emag reduceri

Scrie despre lucruri serioase care enervează oameni neserioși. vezi toate articolele