31 mai 2019 | 15:03

Oferte eMAG pentru OnePlus 7. Cât dai pe cel mai tare telefon chinezesc

ACTUALITATE
Oferte eMAG pentru OnePlus 7. Cât dai pe cel mai tare telefon chinezesc

Dacă ești în căutare de oferte eMAG, ei bine, azi e o zi norocoasă. OnePlus 7 Pro e unul dintre cele mai lăudate telefoane. De acum e și în România, iar prețul s-ar putea să fie cel care te surprinde cu adevărat, și nu performanța telefonului.

OnePlus a reușit să se remarce tot mai mult în ultimii ani și-a promis, de fiecare dată, performanță foarte bună pe telefoane, dar preț mic. Așa e cazul și cu OnePlus 7 Pro, cel mai lăudat telefon din ultima lună. De altfel, nici n-au prea fost lansări, iar Galaxy Note 10 vine abia în toamnă.

Oferte eMAG pentru OnePlus 7 Pro, cel mai lăudat telefon chinezesc

Dacă tot vorbim de performanță, poate te interesează modelul cu 12 GB memorie RAM, 256 GB spațiu de stocare și primești, că e ofertă, o baterie externă de 5.600 mAh și un încărcător auto. Telefonul poate fi cumpărat de aici.

Printre aceste oferte eMAG mai există și modelul cu 8 GB de memorie RAM, iar stocarea rămâne la fel de încăpătoare. Marele avantaj, în acest caz, e prețul.

Un OnePlus 7 Pro Mirror Grey, pentru cele de mai sus erau albastre, nu-i mai scump. Dar primești același pachet de ofertă: încărcător auto și baterie externă de 5.600 mAh, care ți-ar ajunge să-l încarci măcar o dată. Poți profita de ofertă aici.

Vrei un OnePlus 7 Pro ieftin? Printre aceste oferte eMAG există și așa ceva. E vorba de un model gri cu 6 GB de memorie RAM, 128 GB spațiu de stocare și aceleași beneficii ca mai sus. Îl poți cumpăra de aici.

Cel mai ieftin OnePlus 7 Pro nu-l găsești însă la eMAG. Așa că am căutat unde. L-am găsit la PC Garage, unde prinzi modelul cu 8 GB de memorie RAM și 256 GB spațiu de stocare la prețul modelului de 6 GB RAM de la eMAG. Acesta poate fi cumpărat de aici, dar ar trebui să te grăbești, că stocul e limitat.

Dincolo de oferte, ce specificații are OnePlus 7 Pro?

  • Ecran de 6,67 inci QuadHD+ AMOLED cu rată de refresh 90 Hz (o premieră)
  • 6, 8 sau 12 GB memorie RAM DDR4
  • 128 sau 256 GB spațiu de stocare (UFS 3.0, adică cel mai rapid standard)
  • Procesor Qualcomm Snapdragon 855 cu opt nuclee (cel mai nou)
  • Trei camere foto pe spate: 8, 16 și 48 megapixeli
  • Cameră pentru selfie: 16 MP
  • Scanner de amprentă în ecran
  • USB-C ca port de încărcare și transfer de date
  • Difuzoare stereo cu tehnologie Dolby Atmos
  • Baterie de 4.000 mAh cu încărcare rapidă Warp Charge la 30 de wați