Un asteroid ar putea lovi Pământul anul viitor. Ce spune NASA

Un asteroid ar putea lovi Pământul anul viitor. Ce spune NASA
17:59 22.08.2019

Coliziunea unui asteroid cu Pământul sună destul de înspăimântător, însă NASA ne asigură că are totul sub control în acest sens.

De data aceasta, un asteroid se îndreaptă în momentul de față spre suprafața planetei noastre. Partea bună e că, cel mai probabil, nu va ajunge să aterizeze pe Pământ.

AsterioduP se numește 1998 OR2 și urmează să treacă pe lângă planeta noastră pe data de 29 aprilie 2020. Potrivit NASA, acesta are un diametru de peste 4.000 de metri. Distanța dintre acesta și centrul Pământului va fi destul de mare, așa că motivele de îngrijorare nu sunt foarte mari.

Totuși, trebuie luate în considerare și anumiți factori care ar putea interfera cu traiectoria acestuia. Astfel, posibilitatea ca acesta să ajungă totuși pe suprafața planetei noastre nu este total exclusă.

De ce asteroidul ar putea ajunge pe Pământ și ce face NASA în acest sens

În primul rând, trebuie să amintim efectul Yarkovsky. Acesta este de fapt o forță care acționează asupra unui corp care se rotește în spațiu, datorită schimbărilor de temperatură de la nivelul corpului ceresc. Acest lucru ar putea afecta felul în care 1998 OR2, asteroidul detectat de NASA, se rotește și implicit, i-ar putea modifica orbita. Asteroidul ar ajunge astfel pe Pământ.

În al doilea rând, o problemă ar putea-o reprezenta și o gaură gravitațională. Aceasta este o regiune minusculă a spațiului în care gravitația unei planete ar altera orbita unui asteroid care trece. Efectele pe care aterizarea acestuia pe suprafața planetei noastre ar fi unele destul de mari: ar afecta atât atmosfera, cât și clima.

Totuși, NASA monitorizează în permanență asteroidul, astfel că lucrurile par a fi sub control. Oficialii agenției spațiale americane spun chiar că un astfel de impact este destul de pubțin probabil în următorul secol. În cel mai rău caz, vom ști din timp dacă riscul ca acest corp ceresc să aterizeze pe suprafața planetei noatre va crește.

Etichete: