Adio filme online piratate! Operatorii români, forțați să blocheze aceste site-uri

Adio filme online piratate! Operatorii români, forțați să blocheze aceste site-uri
14:16 19.06.2019

Furnizorii români de internet ar putea fi obligați, prin sentință judecătorească, să blocheze site-urile ce redau filme online piratate.

Mai mulți furnizori de internet din România au arătat unui magistrat de la Tribunalul București că sunt de acord cu blocarea permanentă a accesului clienților lor la site-urile cu filme online piratate. Totuși, ei pot face asta doar după pronunțarea unei hotărâri judecătorești.

Această informație apare după ce mai multe case internaționale de producție cinematografică (Disney, Sony Pictures sau Warner Bros) au obținut, la finalul anului trecut, blocarea permanentă a accesului clienților principalilor furnizori de internet la nivel local (RCS&RDS, Telekom, UPC, Nextgen, DCS și AKTA) la site-uri care încălcau legislația privind drepturile de autor, potrivit ziare.com

Site-urile în cauză fiind www.filmehd.net, www.filmeonline2013.biz, dar și portalul www.thepiratebay.org. Nu știm despre ce fel de blocare este vorba pentru că toate cele trei site-uri pot fi accesate din România în acest moment (pe o conexiune de la RCS & RDS). Sentința a fost dată de Tribunalul Bucuresti și poate fi contestată la Curtea de Apel.

Site-urile cu filme online ar putea fi blocate în România

„Astfel, fără ca pârâții (operatorii de internet-n.red.) să realizeze practic o achiesare la pretenția reclamanților (companiile de producție cinematografică – n.red.), aceștia, prin poziția oferită, au întărit convingerea tribunalului că metoda aleasă, de blocare la nivel DNS a accesului clienților acestora pentru serviciile de acces la internet prin punct fix, la website-urile accesibile în prezent la locațiile online indicate mai sus, este posibilă tehnic, pârâții nefăcând nicio opoziție cu privire la aceasta”, motivează Tribunalul București într-un dosar fără precedent aflat pe rolul instanțelor din Română.

„Poziția pârâților, ca intermediari – furnizori pe piața din România a serviciilor de Internet – a fost aceea de susținere a luptei împotriva pirateriei, menționând că în conformitate cu dispozițiile legale un furnizor poate bloca accesul către un anumit domeniu numai după pronunțarea unei hotărâri judecătorești”, se arată în decizia tribunalului.

Asta înseamnă că o sentință judecătorească ar putea să forțeze furnizorii de internet ca RCS & RDS sau Telekom să blocheze accesul clienților săi la anumite site-uri, ce se găsesc vinovate de încălcările de drepturi de autor. Deocamdată e liber la piraterie, indiferent că e vorba de site-uri cu filme online sau site-uri de torrente, în România.

Sursa: Ziare.com
loading...